În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim ministrul Dorin Recean a mers astăzi la fabrica de ambalare și comercializare a semințelor de floarea soarelui, arahidelor și altor gustări, marca „Banzai”. Compania mai produce pesmeți și biscuiți, iar, în prezent, la fabrică activează circa 250 de persoane, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Executivului.

Fondatorul companiei, Haralampi Meraji, și-a lansat afacerea în anul 2007, cu activitatea de comercializarea semințelor de floarea-soarelui. Treptat, compania s-a extins, fiind acum unul din cei mai mari producători pe piață, cu exporturi în creștere în Uniunea Europeană, în mod special în România.

De asemenea, premierul a vizitat vinăria „Kazayak-vin” din satul Cazaclia, raionul Ceadîr-Lunga care promovează cultura și tradițiile autohtone prin vinurile pe care le produc. Acestea sunt recunoscute la nivel mondial, datorită tehnologiilor inovatoare folosite de companie și controlul constant al procesului de producție. „Kazayak-vin” este cel mai mare exportator de vin moldovenesc în Statele Unite ale Americii. Anual, vinăria exportă aproximativ 10 milioane de sticle în 42 de țări.

„Antreprenorii din Ceadîr-Lunga construiesc afaceri de succes, deschid noi locuri de muncă, iar prin programele oferite de stat, reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării”, a spus premierul Dorin Recean.