Aderarea R.Moldova la UE / Grosu, întrevedere cu Varhelyi: Fiecare capitol de negociere închis va însemna rezultate vizibile pentru cetățeni
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Varhelyi, aflat într-o vizită la Chișinău. În cadrul discuției, șeful Legislativului a menționat că Parlamentul va continua să muncească împreună cu Guvernul și societatea civilă pentru a avansa în implementarea agendei de reforme a statului nostru și pentru a alinia treptat legislația cu acquis-ul comunitar.
„Suntem conștienți că fiecare capitol de negociere închis va însemna rezultate vizibile pentru cetățeni, pentru dreptate și supremația legii. De aceea reformele inițiate în domeniul justiției și cel al combaterii corupției sunt prioritare, precum și securitatea internă”, a subliniat Igor Grosu.
Speakerul s-a referit și la faptul că, în această toamnă, vor avea loc două exerciții electorale importante pentru viitorul Republicii Moldova.
„Ne vom asigura împreună cu partenerii noștri ca ele să decurgă conform legii, fără amestecul Federației Ruse și al grupărilor criminale”, a mai spus șeful Legislativului.
De menționat că, vizita la Chișinău a Comisarului european pentru vecinătate și extindere, Olivér Varhelyi, are loc în contextul primei runde de screening bilateral din cadrul negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană – evaluarea legislației naționale pe capitolul 5 „Achiziții publice”, care se referă la utilizarea eficientă a banilor publici.