Importanța eforturilor autorităților de a menține pacea acasă și de a crește reziliența instituțiilor în contextul războiului din Ucraina au fost subiectele discutate de președintele R.Moldova, Maia Sandu, cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. În cadrul întrevederii, șeful statului a menționat că Republica Moldova este un stat neutru, fapt consfințit în Constituție, și toate acțiunile autorităților în domeniul apărării respectă principiul neutralității.

Pentru că suntem un stat neutru, trebuie să fim capabili să protejăm pacea și siguranța acasă. Antreprenorii, investitorii, dar, mai ales, toți cetățenii noștri trebuie să se simtă în siguranță în Moldova. Prin urmare, avem obligația de a construi o Armată Națională modernă, dotată corespunzător, de care cetățenii să fie mândri”, a declarat președintele.

Maia Sandu a apreciat eforturile Armatei Naționale de a-și spori capacitățile de apărare și contribuția la pacea și securitatea regională, subliniind că militarii moldoveni demonstrează profesionalism și un nivel înalt de pregătire, fiind apreciați în operațiunile de menținere a păcii la care iau parte. De asemenea, a mai spus că militarii sunt ambasadorii R.Moldova în lume, demonstrând angajamentul statului nostru pentru pace la nivel regional și global.

Republica Moldova este o țară pașnică, care nu amenință pe nimeni. Vrem să avem parteneri care ne respectă suveranitatea și integritatea teritorială și ne ajută să devenim un stat puternic. Obiectivul nostru de țară - aderarea la Uniunea Europeană - pornește anume de la garanția păcii, unde țările trăiesc în bună înțelegere de peste 70 de ani”, a punctat șeful statului.