Declaraţia finală a summitului NATO menţionează importanţa strategică a regiunii Mării Negre şi sprijinul pentru Republica Moldova
Declaraţia finală a summitului NATO menţionează că regiunea Mării Negre este de importanţă strategică pentru Alianţă şi precizează că aceasta va monitoriza în continuare evoluţiile din regiune, axându-se pe ameninţările de securitate, transmite Agerpres.
Regiunea Mării Negre este menţionată în declaraţia finală alături de cea a Balcanilor de Vest, aliaţii afirmând că „rămânem puternic angajaţi pentru securitatea şi stabilitatea lor”.
„Vom continua să dezvoltăm dialogul politic şi cooperarea cu Balcanii de Vest pentru a susţine reformele, pacea regională şi securitatea, şi a contracara influenţele maligne, inclusiv dezinformarea, ameninţările hibride şi cibernetice din partea unor actori statali şi nestatali”, menţionează liderii aliaţi în textul adoptat privind această regiune.
„Rămânem dedicaţi faţă de angajamentul continuu al NATO în Balcanii de Vest, inclusiv prin intermediul forţei NATO din Kosovo (KFOR)”, se mai precizează în textul citat.
În ceea ce priveşte regiunea Mării Negre, liderii aliaţi îşi reafirmă „sprijinul continuat pentru eforturile aliaţilor regionali îndreptate către susţinerea securităţii, siguranţei, stabilităţii şi libertăţii navigaţiei în regiunea Mării Negre, inclusiv, dacă este potrivit, prin intermediul Convenţiei de la Montreux din 1936”.
De asemenea, liderii aliaţi „salută activarea de către trei aliaţi de la Marea Neagră a Black Sea Mine Countermeasures Task Group”. Iniţiativa este una comună a Turciei, României şi Bulgariei şi a fost lansată în ianuarie acest an, în urma semnării unui acord trilateral la Istanbul.
„Vom monitoriza şi evalua în continuare evoluţiile în regiune şi vom mări gradul de conştientizare al circumstanţelor, cu o concentrare specială pe ameninţările la securitatea noastră şi la potenţialele oportunităţi pentru o cooperare mai strânsă cu partenerii din regiune, dacă va fi potrivit. NATO susţine aspiraţiile euroatlantice ale ţărilor interesate din această regiune”, mai precizează declaraţia finală.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, aliaţii fac apel la Rusia „să retragă toate forţele din Republica Moldova şi Georgia, staţionate acolo fără consimţământul lor”.
În acelaşi timp, sprijinul pentru Republica Moldova este menţionat la un punct referitor la importanţa parteneriatelor NATO în asigurarea „unei abordări de securitate la 360 de grade”.
În acest context, susţin aliaţii, „salutăm eforturile Modovei de a continua reformele democratice şi progresele sale, cum este şi cazul Bosniei şi Herţegovina, cu integrarea europeană, şi suntem dedicaţi sprijinirii capabilităţilor lor de securitate şi apărare şi dezvoltării capacităţii lor de a contracara ameninţări hibride”.