Ambasadorul Ucrainei în R.Moldova: Nu există nicio îndoială că spitalul din Kiev a fost lovit de o rachetă rusească
Nu există nicio îndoială că racheta care a distrus principalul spital de copii din Kiev este rachetă rusească și a fost lansată intenționat pentru a lovi această țintă civilă. Opinia aparține ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „Crimele de război: motive și consecințe”, organizate de Agenția de Presă IPN. Potrivit diplomatului, toate caracteristicile rachetei demonstrează că este vorba despre racheta rusească X – 101, iar realizarea unui atac atât de complex nu ar fi avut loc fără indicații politice și concursul Marelui Stat Major al Armatei Ruse.
La 8 iulie, Rusia a lansat cel mai amplu atac cu rachete asupra Kievului de la declanșarea războiului, una dintre ele lovind principalul spital de pediatrie din capitala ucraineană. Spitalul de copii Ohmatdit este cea mai mare unitate medicală pentru copii din Ucraina și cel mai important centru de tratament din țară pentru cancerul copiilor. Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova spune că la spitalul Ohmatdit din Kiev erau tratați anual și zeci de copii din Republica Moldova.
„Toate imaginile arată foarte clar momentul căderii rachetei rusești în clădirea acestui spital. Configurația și caracteristicile acestei rachete ne permit să spunem cu o exactitate de 100% că aceasta este racheta X-101 și este o rachetă rusească, lansată de către un bombardier strategic. De pe video se vede foarte clar cum ea este îndreptată direct spre țintă. Dacă ar fi fost lovită de sistemul antiaerian, ar fi căzut rămășițele ei, dar vedem că racheta lansată este întreagă, în configurația ei firească”, a spus Marko Șevcenko.
Reacția ambasadorului ucrainean vine după ce regimul de la Kremlin a declarat că racheta care a distrus spitalul din Kiev a fost lansată de sistemul ucrainean de apărare antiaeriană. Diplomatul Marko Șevcenko spune că nu există nicio îndoială că racheta a fost lansată de Rusia și a fost îndreptată deliberat spre spitalul de copii.
„Investigația experților internaționali confirmă această afirmație. Există declarațiile liderilor mondiali care se bazează pe datele experților lor și care confirmă atacul asupra spitalului din Kiev cu arme rusești. De aceea, din punctul meu de vedere, nu încape nicio îndoială că Rusia a lansat această rachetă”, a mai spus ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko.
Ambasadorul spune că după un astfel de atac barbar, ar putea fi emise și alte mandate internaționale de arest pe numele oficialilor ruși. Anterior, Curtea Penală Internațională a emis mandate de arest pe numele lui Vladimir Putin, Maria Lvova-Belova, Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov.
„Deja există mandat internațional de arest pe numele lui Vladimir Putin și pe numele avocatului pentru drepturile copilului din Rusia, Maria Belova, fiind acuzați de preluarea ilegală, forțată, a copiilor ucraineni. De asemenea, recent au fost emise mandate de arest similare și pe numele fostului ministru al Apărării – Șoigu și generalului Gherasimov, șeful Marelui Stat Major al Armate Ruse. Dacă ar fi să ținem cont de lanțul ierarhic din cadrul Armatei Ruse, astfel de atacuri reprezintă operațiuni complicate și necesită un nivel înalt de coordonare, care nu poate avea loc fără concursul specialiștilor Marelui Stat Major al Armatei. Există premise să credem că acest atac are raționamente exclusiv politice. Spitalul este o țintă absolut civilă, acolo nu există oameni în uniforme militare, nici printre cei omorâți, nici printre cei răniți și nici printre cei care ajută la scoaterea victimelor de sub dărâmături, sunt doar angajații Ministerului Situații Excepționale și poliția. Deci, ținta politică a fost setată de actorii politici, iar realizarea acestui atac a fost posibilă cu concursul Marelui Stat Major al Armatei Ruse”, a punctat diplomatul.