Astăzi expiră termenul limită de prezentare a rapoartelor financiare. CEC atenționează partidele
Astăzi expiră termenul limită pentru prezentarea rapoartelor privind gestiunea financiară pentru semestrul I al anului 2024. Cu o atenționare în acest sens a venit Comisia Electorală Centrală către partidele politice.
Potrivit autorității electorale, până la moment, din cele 64 de formațiuni politice înregistrate la ASP, doar 35 au expediat la CEC rapoartele privind gestiunea financiară, iar 10 formațiuni sunt în proces de completare/semnare a rapoartelor prin intermediul SSI „Control Financiar”.
Totodată, 19 partide politice, nu au prezentat și nici nu au inițiat careva acțiuni pentru completarea rapoartelor prin intermediul sistemului informațional CEC. Este vorba despre:
1. Partidul Socialist din Moldova
2. Partidul Politic „Partidul Legii și Dreptății”
3. Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii
4. Partidul Social Democrat
5. PARTIDUL POLITIC NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ
6. Partidul Politic „NOI”
7. Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova
8. Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”
9. Partidul Conservator
10. Partidul Politic „Partidul Stînga Europeană"
11. Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova
12. Partidul Regiunilor din Moldova
13. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”
14. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”
15. Partidul Politic „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”
16. Partidul Politic Mișcarea Reformei Sociale
17. Partidul Politic „UNITATE”
18. Partidul Politic Partidul „FENIX MOLDOVA”
19. Partidul Politic Partidul Reîntregirii Naţionale „ACASĂ”
„CEC atenționează că neprezentarea sau prezentarea tardivă de către partidele politice a raportului privind gestiunea financiară în termenul și formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete, constituie încălcare a prevederilor legale și este pasibilă de răspundere conform legislației”, se menționează într-un comunicat al Comisiei Electorale.
Potrivit legislației electorale și Regulamentului privind finanțarea activității partidelor politice, raportul se prezintă în formă electronică, prin intermediul SSI „Control Financiar”. Acesta va fi semnat de către conducătorul și trezorierul partidului politic. Ambii poartă răspundere pentru corectitudinea datelor și a informațiilor prezentate, precum și pentru neprezentarea acestora. Dacă raportul privind gestiunea financiară este semnat de către persoana care asigură interimatul funcției conducătorului partidului politic, acesta prezintă confirmarea Agenției Servicii Publice.