Republica Moldova are deschisă o fereastră de oportunitate extrem de rară, care poate transforma anul 2030 în anul aderării la Uniunea Europeană. O spune vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, potrivit căreia toate instituțiile europene și toate statele membre susțin eurointegrarea Republicii Moldova. Cristina Gherasimov recunoaște că situația geopolitică și războiul din Ucraina determină deschiderea Uniunii Europene față de Republica Moldova, însă menționează că această deschidere nu ar fi fost valorificată, dacă nu exista voință politică la Chișinău, notează IPN.

Vicepremierul pentru Integrare Europeană spune că este de datoria autorităților Republica Moldova și a întregii societăți să valorifice șansa extrem de rară care i-a fost oferită Republicii Moldova prin deschiderea negocierilor de aderare cu UE. Cristina Gherasimov spune că atât instituțiile europene, cât și statele membre susțin parcursul european al țării.

Astăzi avem o fereastră de oportunitate foarte rară pe care ne-o oferă istoria. Datorită următoarei Comisii Europene, în special odată cu realegerea doamnei președintă Ursula von der Leyen, avem toată deschiderea instituțiilor europene ca 2030 să fie un termen optimist pentru aderarea noastră la Uniunea Europeană. În același timp, avem toată deschiderea statelor membre. Doamna președintă Maia Sandu a făcut tot posibilul ca să recăpătăm încrederea pierdută pe parcursul multor ani până în 2020. De atunci noi am reușit să ne îmbunătățim imaginea și este de datoria noastră să continuăm să consolidăm această relație de încredere cu statele membre și este de datoria noastră să valorificăm această fereastră de oportunitate. Pentru că nu știm când va veni următoarea”, a spus Cristina Gherasimov în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Vicepremierul pentru Integrare Europeană spune că atât situația internă, cât și cea externă sunt favorabile eurointegrării Republicii Moldova, iar voința politică de la Chișinău este crucială în continuarea acestui proces. Cristina Gherasimov a menționat că acum are loc consolidarea capacităților ministerelor, fiind angajați funcționari responsabili de procesul de aderare și racordare a legislației la acquis-ul comunitar.

Voința politică este un element foarte important, însă dacă nu am fi avut conjunctura geopolitică creată de acest război crunt și nedrept contra Ucrainei, dacă nu ar fi fost această instabilitate regională, această fereastră de oportunitate putea să nu fie. Este o constelație politică și geopolitică și avem un mare noroc să avem voință politică la guvernare, care-și dorește să aducă țara și cetățenii ei în Uniunea Europeană, iar această voință este determinată și de situația geopolitică. Noi acum am început să consolidăm capacitățile în cadrul ministerelor, în cadrul Cancelariei de Stat, avem echipa Biroului pentru Integrare Europeană, care și-a dublat numărul de angajați de când a început să activeze. Dar acest efort este al întregii societăți”, a mai spus vicepremierul pentru Integrare Europeană.

La 11 iulie Republica Moldova a finalizat prima etapă a screening-ului bilateral, care presupune un proces de evaluare a gradului de racordare a legislației naționale la legislația europeană. Screening-ul legislației este parte componentă a procesului de negocieri UE-Republica Moldova.