Dorin Recean anunță când va face public numele noului ministru al Finanțelor
Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că va face public numele candidatului la funcția de ministru al Finanțelor în ziua de miercuri, 31 iulie.
Potrivit șefului Executivului, doar după ce Parlamentul va aproba candidatura actualului ministru, Petru Rotaru, în funcția de viceguvernator al BNM, el va expedia președintelui Maia Sandu o cerere privind numirea noului ministru.
„Miercuri, când domnul Rotaru va fi aprobat de Parlament în calitate de viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei, eu voi propune președintei Maia Sandu candidatura la postul de ministru al Finanțelor”, a declarat el.
Amintim că Dorin Recean a anunțat astăzi despre demisia lui Rotaru de la șefia MF. Actualul ministru ar urma să preia funcția de viceguvernator al Băncii centrale.