Introducerea limbii române în Constituția R.Moldova reprezintă nu doar un act de reafirmare a identității naționale, ci și un semn de respect și apreciere pentru diversitatea lingvistică a comunităților etnice care contrubuie la bogăția culturală a statului nostru. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul ședinței solemne a Parlamentului consacrate celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției R.Moldova.

În discursul său, premierul a menționat că democrația este percepută ca mod de viață pentru că doar democrația poate genera bunăstare în libertate. Potrivit lui, democrația înseamnă responsabilitatea de a dezvolta și moderniza societatea noastră.

Vorbind despre ultimele modificări în legislație care au permis renunțarea la „limba moldovenească” și revenirea la limba română, Recean a spus că recunoaștearea limbii române „reprezintă nu doar un act de reafirmare a identității naționale, ci și un semn de respect și apreciere pentru diversitatea lingvistică a comunităților etnice care contrubuie la bogăția culturală a țării noastre”.

Să fim realiști. Încă ducem o luptă intensă pentru supremația legii în R.Moldova. Efortul comun al tuturor ramurilor puterii vor asigura egalitatea în fața legii a fiecăruia. Cu toată rezistența care există și este în creștere, am încredere că vom reuși”, a declarat el.

Cu referire la referendumul constituțional din 20 octombrie, șeful Executivului a menționat că acest exercițiu al democrației este extrem de important

Referendumul constituțional pentru Moldova Europeană va consfinți o dată și pentru totdeauna voința întregii țări de a fi parte a marii familii europene”, a adăugat el.