Deputații pleacă în vacanță după ce astăzi s-au întrunit în ultima ședință din sesiunea parlamentară de primăvară, transmite IPN.

„Încheiem această sesiunea parlamentară cu un angajament ferm – să continuăm drumul european, să muncim pentru o Moldova mai bună și să ne unim forțele pentru a transforma visul integrării europene în realitate. Și eu sunt absolut încrezătoare că vom reuși să cimentăm identitatea și direcția noastră europeană în Constituție”, a menționat în plen președinta fracțiunii PAS, Doina Gherman, vicepreședintă a legislativului.

În alocațiunea sa, liderul Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, a declarat că în această sesiune au venit cu 79 de inițiative, dintre care legislativul nu a examinat niciuna. Însă, spune el, acestea vor fi propuse din nou. De asemenea, BCS a solicitat numeroase audieri ale reprezentanților Guvernului și altor instituții pe subiecte sensibile, însă acestea au fost refuzate de către majoritatea parlamentară.

Parlamentul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie. În cazul în care legislativul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiune extraordinară sau specială la cererea președintelui țării, a președintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaților.