Referendumul din 20 octombrie este cel mai important eveniment politic din istoria noastră, iar un vot negativ dat de cetățeni ar reprezenta o fereastră de oportunitate extrem de rară ratată de R. Moldova. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Integrare Europeană, negociatorul-șef Cristina Gherasimov, în cadrul emisiunii ”Dialog Deschis”.

Cred că referendumul din 20 octombrie este cel mai important eveniment politic din istoria R. Moldova pentru că vom lua un curs ireversibil către UE. Am încredere în cetățenii noștri că înțeleg semnificația și valoarea acestei extrem de rare ferestre de oportunitate și ne vom asuma responsabil dreptul de vot pe data de 20 octombrie. Un vot pozitiv va fi cel mai puternic semnal politic că suntem uniți și ne dorim siguranța zilei de mâine. Dacă cetățenii vor decide că nu-și doresc să vadă R. Moldova în UE, va fi o altă fereastră de oportunitate ratată în istoria R. Moldova. Va urma și o reacție din partea Bruxelles-ului și a statelor membre UE” a declarat Gherasimov.

Potrivit ei, R. Moldova este și va continua să fie o țintă a campaniei de dezinformare a Rusiei, menită să deturneze parcursul nostru european. Guvernarea face, însă, tot ce-i stă în puteri pentru a lupta cu falsurile propagate în spațiul public și pentru a informa cetățenii despre beneficiile pe care le aduce integrarea europeană a R. Moldova.

Parcursul european al țării noastre este puternic atacat de aceste dezinformări. Noi facem tot posibilul să luptăm cu ele și vom continua să o facem printr-o informare continuă a cetățenilor despre ce e UE cu adevărat, care sunt valorile promovate de UE în așa fel ca cetățenii să cunoască și să înțeleagă ce înseamnă UE. Miza acestei dezinformări este să ne dezbine, să ne facă slabi pe intern, iar atunci când suntem slabi și dezbinați e foarte greu să parcurgi acele transformări de care avem nevoie. Cred că în ultimii doi ani cetățenii R. Moldova au văzut foarte clar diferența dintre Vest și Est. Toți cetățenii R. Moldova își doresc un spațiu pașnic, sigur și prosper, iar acest spațiu ni-l poate oferi doar UE” a subliniat vicepremierul. 

Cristina Gherasimov a comentat și declarațiile mai multor exponenți ai clasei politice și societății civile, care au notat că referendumul din toamnă ar fi inutil, în contextul în care oricum va fi nevoie de încă un astfel de exercițiu după finalizarea negocierilor de aderare la UE. Potrivit ei, modificările constituționale necesare ar putea fi făcute și fără organizarea unui nou referendum, dacă va exista în Parlament o majoritate constituțională care să le adopte.

Cert e că, odată cu preluarea statutului de membru al UE, urmează să facem modificări ale Constituției. Pentru acest pas sunt diferite căi, fie calea parlamentară, fie referendumul. Decizia va fi luată mai aproape de data aderării. Nu cunoaștem la moment pentru că trebuie să ajungem la acel moment și, în funcție de conjunctura politică, tabloul parlamentar, vom vedea dacă putem să facem aceste modificări fie pe cale parlamentară, fie prin referendum” a conchis Cristina Gherasimov.