Fără proteste și dreptul de a utiliza conturile bancare! Instanța a decis limitarea activității pentru „Șansa” lui Șor
Judecătoria Bălți a dispus limitarea activității partidului „Șansă”, afiliat oligarhului Ilan Șor, pentru următoarele trei luni. Decizia a fost pronunțată vineri, 16 august, ca urmare a unei cereri depuse de Ministerul Justiției, scrie NordNews.
Deși ministerul a cerut limitarea activității pentru o perioadă de 6 luni, instanța a decis să admită doar parțial cererea.
Amintim că Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiției, informând că în cadrul controlului complex efectuat în privința partidului „Șansă”, organul de conducere al acestuia nu s-a conformat cerințelor Comisiei și nu a prezentat datele complete. Astfel, Ministerul Justiției a solicitat partidului „Șansă” prezentarea actelor către Comisia Electorală Centrală în conformitate cu cerințele actului de control, ulterior fiind informat că informația remisă nu este conformă pentru efectuarea controlului, fapt care a determinat înregistrarea acțiunii în instanță.
De menționat că, pe perioada limitării activităţii partidului politic, acestuia îi este interzisă fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, mitingurilor, demonstraţiilor, pichetărilor şi altor acţiuni publice, folosirea tuturor tipurilor de depuneri bancare, cu excepţia cazurilor când sunt necesare decontări cu contractanţii, decontări aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă, decontări pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acţiunile partidului politic, decontări pentru plata impozitelor, taxelor şi amenzilor.