Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a avut o întrevedere cu Pal Jonson, Ministrul Apărării al Suediei, și Carl Oskar Bohlin, Ministrul Apărării Civile al Suediei. Discuțiile s-au axat pe subiecte importante, cum ar fi securitatea regională, aspecte legate de integrarea în Uniunea Europeană, cooperarea bilaterală, gestionarea crizelor și amenințările hibride.

Potrivit unui comunicat, Efros și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant al Suediei în parcursul R. Moldova spre integrarea în UE. Suedia rămâne unul dintre primii cinci donatori principali în domeniul afacerilor interne, contribuind cu 4% din totalul fondurilor alocate acestui domeniu prin diverse proiecte de impact.

De asemenea, acesta a subliniat importanța colaborării strânse și continue dintre Republica Moldova și Suedia la toate nivelurile. Acest parteneriat nu numai că consolidează cooperarea bilaterală și sectorială, dar și subliniază angajamentul ferm al Suediei de a sprijini aderarea R. Moldova la UE.

Discuțiile au vizat, de asemenea, securitatea regională, cu un accent deosebit pe consolidarea cooperării dintre R. Moldova și UE în domeniul securității și apărării. Ministrul Efros a evidențiat implicarea noastră în dialoguri politice și de securitate periodice la nivel înalt cu UE, cooperarea cu Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene (MPUE) în R. Moldova și activitatea Hub-ului Moldova-UE privind securitatea internă și gestionarea frontierelor.

Pe măsură ce R. Moldova se apropie de alegerile prezidențiale și de referendumul privind aderarea la UE, Ministrul Efros a informat despre eforturile întreprinse împreună cu partenerii UE în vederea pregătirii și atenuării potențialelor amenințări, în special a celor asociate cu amenințările hibride, sub forma alertelor false cu bombă, campaniilor de dezinformare și atacurilor cibernetice.

Astfel, oficialii au discutat despre provocările tot mai mari ce țin de amenințările hibride, inclusiv securitatea cibernetică, protecția infrastructurii critice și apărarea psihologică împotriva campaniilor de dezinformare maligne. Abordarea strategică a Republicii Moldova cu privire la aceste probleme include dezvoltarea unui mecanism național de răspuns la manipularea informațiilor și interferența străină, care urmează să fie lansat în septembrie 2024.

În ceea ce privește gestionarea crizelor și pregătirea pentru acestea, miniștrii au menționat cooperarea continuă dintre Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din R. Moldova și Agenția suedeză pentru Situații de Urgență Civilă, precum și importanța avansării în implementarea Memorandumului de înțelegere semnat în 2022, axat pe consolidarea capacităților noastre în gestionarea deșeurilor radioactive.

La finalul discuțiilor, Efros a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a-și spori rezistența și capacitățile de securitate, atât în interiorul granițelor sale, cât și în regiune pentru a contribui la stabilitate și securitate în regiune.