Europarlamentar: Deși Rusia nu mai poate influența deciziile de la Chișinău, ea continuă să rămână un stat agresor pentru R.Moldova
Deși Rusia nu mai poate influența deciziile de la Chișinău cum o făcea în trecut, continuă să rămână un stat agresor pentru Republica Moldova, așa cum este un stat agresor pentru toată Europa. Declarația aparține europarlamentarului român, Siegfried Mureșan.
Într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Independenței, politicianul a menționat că Republica Moldova are, astăzi, cele mai bune perspective de dezvoltare din istoria sa.
„Moldova este în plin proces de integrare europeană, iar anul acesta am început negocierile de aderare a țării la Uniunea Europeană. Produsele moldovenești sunt mai prezente ca oricând pe piețele europene, sprijinul european pentru oamenii din Republica Moldova a crescut la un nivel maxim istoric, iar, în multe programe europene, Moldova se bucură deja de aceleași drepturi și oportunități ca statele membre ale Uniunii Europene”, a scris el.
Potrivit europarlamentarului, viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar acesta este meritul, în primul rând, al cetățenilor și autorităților Republicii Moldova.
„Majoritatea politică proeuropeană, condusă de președinta Maia Sandu, și populația majoritar proeuropeană a țării au demonstrat întregii Uniuni Europene că Moldova merită să înceapă procesul de aderare”, a adăugat el.
Mureșan a mai menționat că pentru ca oamenii din Republica Moldova să se poată bucura cât mai mult și cât mai repede de beneficiile integrării și aderării europene, Occidentul trebuie să fie alături de R.Moldova.
„Trebuie să ajutăm Republica Moldova să continue reformele necesare procesului de aderare. Trebuie să creștem sprijinul financiar și tehnic pentru Moldova. Și, nu în ultimul rând, trebuie să fim alături de Republica Moldova în combaterea amenințărilor din partea Federației Ruse. Deși Rusia nu mai poate influența deciziile de la Chișinău cum o făcea în trecut, continuă să rămână un stat agresor pentru Republica Moldova, așa cum este un stat agresor pentru toată Europa. La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani în Uniunea Europeană!”, a mai precizat europarlamentarul.