Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei, ar putea fi interzisă în R. Moldova, după modelul Ucrainei. Acest lucru reiese din declarațiile deputatului PAS, Vasile Șoimaru, potrivit căruia ”vine momentul în care și noi o să ne dezicem de Mitropolia Moldovei, care este, de fapt, a Rusiei”.

Vine momentul în care și noi, la fel ca Ucraina, o să ne dezicem de Mitropolia Moldovei, care de fapt este a Rusiei. Iată cum ei singuri își bagă capul sau gâtul în jug. Cine are nevoie de asta? Cum să te duci la Moscova, când știi că ceilalți au venit cu milioane de dolari, mă refer la oamenii lui Șor. Acum ei vor pentru biserică... Organele competente de la noi, dacă vor lucra bine, vor rezolva problema la aterizarea pe aeroport. Trebuie să-i descopere” a declarat Șoimaru la TVR Moldova, referindu-se la preoții duși de Șor în ”pelerinaje” prin Rusia, de unde s-au întors cu carduri MIR.

Deputatul PAS și-a exprimat speranța că printre acei preoți sunt și patrioți, care la întoarcere vor colabora cu organele de drept și vor dezvălui detalii despre organizatorii ”pelerinajelor”.

Chiar printre preoții ceea de la Florești nu e niciunul ca să spună ce se întâmplă acolo și să transmită organelor competente? Să spună pe unde vor veni. Ei vin cu bănărit, nu glumă. Să-i cheme la Moscova pe acești preoți... Eu vă spun că o să se rezolve problema mitropoliilor în toamna aceasta” a notat Vasile Șoimaru.

Potrivit surselor Deschide.MD, peste 120 de preoți ai Mitropoliei Moldovei ar urma să plece în Rusia în perioada august-septembrie, în cadrul unor ”pelerinaje” organizate de condamnatul fugar Ilan Șor și Patriarhia Rusă. Acolo, fețele bisericești sunt primite regește, servite cu mâncăruri și băuturi scumpe, acceptă cadouri și primesc la întoarcere carduri ”MIR”, pe care li s-a promis că vor primi și câte 1000 de euro pe lună pentru ”întreținerea bisericilor” și salarii. 

Deschide și: FOTO // Alianța Șor - Mitropolia Moldovei. Mai mulți preoți, trimiși în ”pelerinaje” la Moscova pentru instructaj și carduri ”MIR”