În ziua în care este marcată sărbătoarea națională a Limbii Române, reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au t5ransmis un mesaj de recunoștință și admirație pentru toți cei, care contribuie la păstrarea și promovarea valorilor noastre naționale.

„Limba română, veche de secole și purtătoare de identitate, este liantul care ne unește ca neam și națiune.

Limba română este mai mult decât un mijloc de comunicare – este o parte esențială a ființei noastre naționale, un simbol al rezistenței și al demnității. Prin intermediul limbii noastre, generații de înaintași au păstrat vii tradițiile, credința și valorile care ne definesc. Sacrificiile lor, adesea trecute sub tăcere, dar niciodată uitate, ne-au permis astăzi să vorbim liber în limba strămoșilor noștri”, se menționează în mesajul liberal-democraților.

De asemenea, reprezentanții formațiunii politice susțin că în această zi de sărbătoare aduc un omagiu celor care, prin jertfele lor, au asigurat continuitatea și perenitatea limbii române în special în Republica Moldova.

„În special, mulțumim tuturor profesorilor, scriitorilor, lingviștilor și oamenilor de cultură care, prin munca lor neobosită, ne învață să vorbim corect și cu mândrie în limba noastră maternă. Limba română este cea care ne unește, ne dă putere și ne definește ca popor”, se mai arată în mesaj.

Menționăm, că anual, la data de 31 august, în R. Moldova și în România este marcată Ziua Națională a Limbii Române. Cu această ocazie în mai multe localități de pe cele două maluri de Prut au loc diverse evenimente culturale. De asemenea, este important de menționat că limba română este una din limbile oficiale ale Uniunii Europene.