Iurie Leancă se arată convins că Maia Sandu şi Andrei Năstase vor merge separat în alegeri, prin urmare, ei nu au şanse să ajungă în turul II. În astfel de circumstanţe, liderul PPEM crede că mai mulţi simpatizanţi ai PD îi vor acorda votul lui, pentru că Marian Lupu nu va face faţă luptei cu Igor Dodon în turul II.

"Nu cred în sondajele făcute de institutele de până acum. Ele au mai avut erori. Nu ar fi prima lor greșeală. Pot să vă spun că sunt pe un trend ascendent, ceea ce contează la acest moment. Sunt singurul candidat al dreptei care crește constant. Maia și Năstase scad. Asta este și din vina lor pentru că au creat o piesă de teatru după un scenariu prost scris. Maia a căzut în plasa lui Năstase, iar azi ei nu pot lua o decizie. Sunt sigur că vor participa amândoi la alegeri. Cetățenii vor observa atunci că au fost păcăliți. Lupu nu are nicio șansă în turul 2. Cetățenii știu acest lucru. Sunt sigur că vor fi foarte mulți din PDM care îmi vor da votul, pentru că nu își doresc ca Dodon să ajungă Președintele Moldovei", a declarat Iurie Leancă într-un interviu acordat pentru Timpul. 

În acelaşi interviu, liderul PPEM a spus că şi-a construit mesaje anti-Dodon, pentru că anume liderul PSRM este răul cel mare pentru Republica Moldova. "Lupu nu este un concurent real si direct pentru mine, el vine cu un mesaj care nu cred ca este credibil pentru populaţie, dacă avem în vedere trecutul său, cel al omului care vrea să conducă ţara în UE. Eu în toată activitatea mea am demonstrat că asta chiar fac, nu am venit cu această temă acum, în campania electorală. Pe mine m-a surprins realmente tema aleasă de el pentru campanie, cred că şi pe cetăţeni".

Despre relaţiile externe, Iurie Leancă a spus că Republica Moldova are avem nevoie de relații bune şi cu Estul. Cu Ucraina, cu Rusia.

"Eu am negociat cu Putin, cu Medvedev. Am stat demn în fața lui Putin, Dodon a stat în genunchi. Eu vreau să avem o relație comercială bună cu Rusia. Ei au nevoie de produsele noastre, noi avem nevoie de piața lor. Pot să îmbunătățesc relațiile cu Kremlinul, dar în același timp, Moldova să rămână pe drumul spre Vest, spre bunăstare și prosperitate", conchis el.