Donald Tusk, mesaj în română în Parlamentul de la Chișinău: Puteți conta pe Polonia, pentru o Moldovă independentă într-o Europă unită
Primul ministru al Poloniei, Donald Tusk, a venit în Parlamentul de la Chișinău cu un mesaj în limba română, adresat populației Republicii Moldova. Șeful Cabinetului Executiv polonez a accentuat că moldovenii pot conta pe sprijinul Poloniei oricând vor avea nevoie în drumul lor spre aderarea la UE.
„Puterea voastră constă în consecvența voastră și în autoritaeta de care se bucură președinta Maia Sandu pe întregul continent. Lucrăm împreună cu dumneaei de mult timp și sunt conștient de respectul pe care îl inspiră liderilor în întreaga lume.
Ați dat dovadă de răbdare, perseverență și responsabilitate extraodnrinară ca națiune, greu încercată de istorie și geografie. Ați trecut prin încercări foarte dificile, dar pas cu pas ați construit un stat modern. Haideți să folosim acest timp împreună! Voi fi la dispoziția voastră veți putea conta întotdeauna pe Polonia, doar dacă veți exprima dorința de a construi o Moldovă independentă într-o Europă unită”, a menționat Donald Tusk de la tribuna centrală a Parlamentului din R. Moldova.
Oficialul polonez a vorbit și despre experiența Poloniei pe calea sa de integrare europeană. El a spus că circa 80% dintre polonezi consider că aceea a fost cea mai bună alegere, care se observă în: infrastructură, standarde, respectul pentru drepturi.
Aderarea la UE a fost benefică din toate punctele de vedere. Astăzi numai de voi depinde ce drum veți alege – războiul, agresiunea rusească în Ucraina, si astazi vorbim de un model evestica politic, economic, dar nu putem sa ignoram ce vedem azi in Ucraina.
Trăim vremuri în care minciuna învinge în fața adevărului, de aceea elitele din R. Moldova trebuie să ajungă cu adevărul către populație cât mai efficient”, a subliniat Donald Tusk.
În context, liderul polonez a dat asigurări că țara sa va fi un aprig susținător al aderării R. Moldova la UE, doar că acest lucru va trebui să-l decidă moldovenii, făcând referință la Referendumul constituțional din această toamnă cu privire la aderarea R. Moldova la UE.
„Dacă doriți ca Europa să vă sprijine pe acest drum, dvs puteți să spuneți cu voce tare acest lucru. Și alte țări sunt în proces de accesiune, dar în aceeași măsură este și interesul întregii Europe. În acest efort nimeni nu face favoruri. Oricine înțelege istoria și geografia, înțelege că R. Moldova este per ansamblu – europeană - și interesul nostru comun constă în stabilizarea situației din regiune, care se bazează pe respectarea frontierelor și compensarea prejudiciilor”, a mai spus Donald Tusk.
La finalul discursului său, premierul polonez a fost îndelung aplaudat de parlamentarii din R. Moldova.
Menționăm, că Donald Tusk a venit cu un discurs în plenul Parlamentului de la Chișinău. La ședință au participat deputații din fracțiunea PAS, pe când cei din opoziție au ignorat ședința festivă de astăzi.