Biserica Rusă, prin acțiuni, prin fapte, este un instrument al puterii imperiale a țarului Putin și îi susține toată politica de supunere a unor popoare, inclusiv această politică în Ucraina și R. Moldova. Declarația aparține academicianului Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, făcută în cadrul emisiunii „Lecția de Istorie” de la TVR Moldova, scrie Ziua.md.

„Spre deosebire de Occident, unde biserica este catolică, adică universală și este supusă exclusiv Papei și toate bisericile așa-zis naționale întâi sunt supus Papei și după aceea acționează ca biserică poloneză, franceză sau spaniolă, în Răsărit, bisericile sunt supuse statului în care funcționează, așa s-a stabilit de la Bizanț. E diferență dintre răsărit și apus. Să dăm Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu. Acum în Rusia este o situație specială, care nu există în nicio țară ortodoxă. Biserica Rusă pe acțiuni, pe fapte, este un instrument al puterii imperiale a țarului Puțin și îi susține toată politica de supunere a unor popoare. Inclusiv această politică în Ucraina și R. Moldova și unde vreți”, a declarat Ioan-Aurel Pop.

Academicianul a adăugat că biserica rusă este un instrument, pentru ca ierarhia ei acționează în complicitate cu puterea politică.

„Biserica rusa este instrument, pentru ca ierarhia ei acționează în conivență  cu puterea politică și cum zice Putin și conducerea de acolo, zice și biserica. Am impresia că lumea de rând aici, în Basarabia, nu conștientizează aceste lucruri. Ei zic cum ziceau țăranii mei din Ardeal: dacă popa nostru se duce cu vlădica cutare, e treaba lui, noi ne rugăm lui Dumnezeu. Dumnezeu e mare, vede și dacă greșim, iartă. E un fel de fatalitate. Cine profită din fatalitate. Să nu credeți că omul de rând profită. Până la urmă, pentru poporul de rând, că popa din sat ține cu ierarhia de la Basarabiei de la București sau ține cu ierarhia rusă, poporul de rând simte mai puțin. Simt însă factorii politici, atmosfera politică. Deci, cine profită de pe urma subordonării bisericilor din țari ortodoxe Moscovei este tot ierarhia”, a adăugat academicianul.