Parteneriatul strategic cu R. Moldova și „ireversibilitatea parcursului european”, pe agenda reuniunii CSAT convocate de Klaus Iohannis
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat pentru data de 19 septembrie şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), la Palatul Cotroceni, transmite Administraţia Prezidenţială a României, într-un comunicat remis pentru CaleaEuropeană.ro.
Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse şi implicaţiile pentru România, dar şi la oportunităţile oferite de noul context geopolitic pentru consolidarea Parteneriatului Strategic cu Republica Moldova.
În acest sens, este evocată „asigurarea ireversibilităţii parcursului european” al R. Moldova.
Discutarea în CSAT a relațiilor moldo-române și a parcursului european are loc în contextul în care luna viitoare, cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la urne la un dublu scrutin: alegerile prezidențiale și referendumul pentru a include în Constituție prevederile privind obiectivul integrării europene.
Membrii CSAT vor discuta, pe 19 septembrie, despre Planul Naţional de Implementare a Pactului Civil în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună, dar şi de Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2025 – 2034.
Ultima ședință CSAT a avut loc pe 20 iunie, când au fost aprobate obiectivele României pentru summitul NATO de la Washington din iulie 2024 și a fost decisă donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina.