Președintele PNL și candidatul liberalilor la președinția României, Nicolae Ciucă, s-a pronunțat duminică în favoarea pentru susținerii parcursului european al Republicii Moldova și a continuității președintelui Maia Sandu după alegerile prezidențiale din țara vecină, transmite Caleaeuropeană.RO.

Liderul PNL a făcut aceste remarci în cadrul unui discurs susținut la Consiliul Național al PNL, desfășurat duminică la Palatul Parlamentului și în cadrul căruia a fost votat în unanimitate drept candidatul PNL pentru funcția de președinte al României.

În relaţia cu Republica Moldova, şi aici fac o paranteză, trebuie să continuăm să sprijinim Republica Moldova. Republica Moldova se află în faţa unui prag pe care trebuie să-l treacă, sunt alegeri care vor determina noul preşedinte şi sperăm să avem continuitatea preşedintelui Maia Sandu ca reprezentantul forţelor democratice în Republica Moldova“, a spus Ciucă.

El s-a referit și la referendumul pentru integrare europeană pe care Republica Moldova îl va organiza în aceeași zi cu primul tur al scrutinului prezidențial, respectiv 20 octombrie.

Sperăm de asemenea să treacă referendumul prin care cetăţenii Republicii Moldova să îşi exprime susţinut parcursul european al Republicii Moldova. Şi vreau să folosesc acest prilej pentru a le mulţumi tuturor cetăţenilor din Republica Moldova care au votat Partidul Naţional Liberal la alegerile europarlamentare. Ca atare, în legătură cu parcursul european al Republicii Moldova, România va continua să sprijine cu toată puterea sa îndeplinirea acestui deziderat“, a asigurat Nicolae Ciucă.

Fost prim-ministru și ex-ministru al apărării României, candidatul PNL pentru Palatul Cotroceni a indicat că în “relaţia cu Ucraina rămâne un angajament pentru apărarea democraţiei şi a securităţii regionale”.

Nicolae Ciucă a afirmat că “preşedintele României trebuie să fie neobosit în promovarea europeană şi euroatlantică a unei direcţii politice care e tot mai mult o direcţie de politică internă şi tot mai puţin o direcţie de politică externă“.

El a reafirmat că, la nivel strategic, securitatea României se bazează pe trei piloni, respectiv parteneriatul strategic cu Statele Unite, rolul de aliat de nădeje în Alianţa Nord-Atlantică şi postura tot mai solidă în Uniunea Europeană.

În aceste cadre sunt obligatorii extinderea şi eficientizarea parteneriatelor strategice. În politica externă, România trebuie să continue să fie un pilon de stabilitate în Europa Centrală şi de Est, la Marea Neagră şi în Balcanii de Vest, şi să contribuie la securitatea europeană ca partener de încredere în NATO şi Uniunea Europeană”, a conchis Ciucă.