Maia Sandu: Reforma trebuie să continue. Fără o justiție funcțională, statul va fi slab, așa cum își doresc hoții
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, susține că reforma justiției decurge mai mult timp decât se aștepta inițial, dar acest proces trebuie neapărat să continue pentru ca să avem un stat puternic. Și asta pentru că un stat de drept puternic poate face față persoanelor corupte, transmite RadioMoldova.
Despre acest lucru Maia Sandu a vorbit în cadrul unei ediții special de la postul Moldova 1.
„Reforma trebuie să continue, pentru că fără o justiție funcțională statul de drept nu poate exista, va fi un stat slab. Iar un stat slab este cee ace își doresc hoții, pentru că lor le convine să nu funcționeze legea. de aceea, atunci când vorbim despre combaterea corupției, în primul rând cei care duc lupta, trebuie să fie oameni onești. De aceea trebuie să continuăm această reformă, vetting, testul pentru judecători și procurori. Procesul trebuie să continue, chiar dacă el va dura ani de zile. Atunci când vom avea procurori și judecători onești, atunci vom vedea un sistem functional”, a subliniat președintele R. Moldova.
Cu referire la înființarea Curții Anticorupție, șefa statului a subliniat că aceasta este un element important al reformei justiției și speră că proiectul privind crearea acestei va fi aprobat în curând în Parlament și în a doua lectură. De asemenea, președintele a vorbit și despre activitatea Procuraturii Anticorupție, fapt despre care a confirmat că există o problemă privind asigurarea cu resurse, însă a subliniat că cel mai important lucru este siguranța că procurorii anticorupție să fie oameni onești, integri și să acționeze conform legii.
„Cetățenii au auzit ce a spus doamna Kovesi. Da, există mereu probleme legate de resurse, însă trebuie de muncit pentru a livra rezultate. Cu cât mai multe rezultate vor fi, cu atât mai mare va fi sprijinul, inclusiv din partea oamenilor, pentru ca Guvernul să ofere acele resurse și să soluționeze această problemă semnalată de Procuratura Anticorupție”, afirmă Maia Sandu.
Președinta Maia Sandu a solicitat, în martie 2023, crearea unui tribunal anticorupție pentru examinarea cazurilor mari de corupție. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în Parlament în prima lectură în noiembrie 2023.