„Suntem aici pentru a susține libertatea Moldovei și libertatea Ucrainei”, a declarat ministra germană a afacerilor externe, Annalena Baerbock, în cadrul Platformei de Parteneriat pentru Moldova, care s-a întrunit astăzi la Chișinău. Oficiala a reiterat angajamentul Germaniei de a oferi sprijin pentru Republica Moldova în parcursul său european, transmite IPN.

Republica Moldova nu a cedat. Dimpotrivă, a devenit o țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Cetățenii țării au demonstrat că sunt foarte puternici și Republica Moldova a demonstrat că este o țară puternică în fața crizei. „Noi, cu toții, știm ce înseamnă războiul din partea Rusiei, știrile false, minciunile etc. Aceste știri false afectează democrația, evident. Să nu uităm că, atunci când există interferențe puternice în democrație, sunt consecințe semnificative, în special dacă vorbim despre interferența banilor ilegali. Rusia a finanțat mai mult de 50 de mii de dolari în influențarea, dacă nu în distrugerea alegerilor prin cumpărarea de voturi”, a notat Annalena Baerbock.

Șefa diplomației germane a spus că este necesar să fie menținute eforturile întreprinse și până acum. „În primul rând, trebuie să continuăm să dezvoltăm această Platformă pentru Moldova. Am redus numărul de grupuri de lucru și am decis să ne concentrăm eforturile anume pe acele sectoare care au cea mai mare importanță: eficiența energetică, combaterea corupției și consolidarea economică”, a precizat ministra de externe a Germaniei.

Annalena Baerbock a reafirmat la Chișinău sprijinul Germaniei pentru Republica Moldova. „Trecutul ne-a arătat cu nu ne putem permite să avem zone gri în Europa, de aceea noi instruim funcționarii publici din Moldova să cunoască legea europeană. Avem reprezentanți în Chișinău, Bălți, Bender pentru a susține instituțiile să facă față consecințelor negative ale schimbărilor climatice pe care le vedem și acum din păcate”, a mai spus ministra de externe a Germaniei.

Cea de-a cincea Conferință Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Moldova a adus la Chișinău peste 65 de delegații ale țărilor partenere și organizațiilor internaționale. Lucrările se desfășoară la Palatul Republicii.