Efectele asupra Republicii Moldova provocat de agresiunea rusă în Ucraina, precum și provocările hibride lansate de Kremlin în regiunea Mării Negre au fost subiecte de discuții în cadrul întrevederii pe care ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, a avut-o cu omologul său ucrainean, Andrii Sibiga.

În context, cei doi oficiali au punctat relevanța consolidării cooperării bilaterale România - Ucraina, precum și a celei trilaterale România – Ucraina – Republica Moldova pentru dezvoltarea conectivității transfrontaliere de transport, energetice și digitale, ca elemente esențiale care vor contribui la aprofundarea integrării R. Moldova și Ucrainei în Piața Unică Europeană.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii consistent cu privire la evoluțiile războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă, evidențiind principalele provocări pe care Ucraina trebuie să le gestioneze în perioada următoare. De asemenea, au trecut în revistă consecințele negative ale războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă asupra securității la Marea Neagră, inclusiv asupra Republicii Moldova.