Reuniunea în format trilateral R.Moldova-România-Ucraina se va extinde până la nivelul șefilor de guvern ai celor trei state. despre aceasta a declarat la Chișinău ministrul Afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, aflat în prima sa vizită peste hotare de la numirea sa în funcție.

Ministrul ucrainean a declarat că a fost acumulată deja o bună experiență de cooperare între cele trei state la nivel ministerial și că acu e timpul ca această reuniunea să se extindă la nivel de șefi de guvern.

Avem o bună experiență de cooperare la nivel ministerial. Mă refer la trilaterala miniștrilor de externe. Recenta reuniune din luna iunie a fost una foarte productivă. Considerăm că a venit ceasul să mărim amplitudinea, să extindem această trilaterală la nivelul șefilor de guvern ai celor trei state”, a declarat șeful diplomației ucrainene.

Oficialul ucrainean a spus că a fost ieri în vizită în România, unde a discutat cu omologul său român Luminița Odobescu și a avut mai multe întrevederi cu alți oficiali români. Ucraina și România, potrivit lui Sybiha, vor organiza și o ședință comună a guvernelor celor două state.

Ministrul Afacerilor externe al R. Moldova, vicepremierul Mihai Popșoi l-a saluta „călduros” pe omologul său ucrainean aflat în prima sa vizită în străinătate. Popșoi a reconfirmat deschiderea autorităților de la Chișinău pentru schimbul de practici în domeniul integrării europene și s-a pronunțat pentru consolidarea cooperării trilaterale.

Să consolidăm acțiunea trilaterală, inclusiv colaborare regională în beneficiul cetățenilor celor trei state. R. Moldoav și ucraina sunt parteneri d enădejde. Dialogul este constant, consistent și vizează obiective concrete”, a declarat Mihai Popșoi.

În R. Moldova se află în vizită ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha. Aceasta a fost numit în funcție de rada Supremă a Ucrainei pe 5 septembrie,  la propunerea președintelui Volodimir Zelenski. Sybiha îl succedă în funcție pe Dmîtro Kuleba care a fost ministru de externe chiar de la începutul agresiunii militare a Rusiei în Ucraina.