Președintele R.Moldova, Maia Sandu, s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Evenimentul a avut loc în scuartul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Vorbind în fața mulțimii, președintele a spus că cetățenii vor ca familiile și copiii lor să aibă o viață demnă și în libertate, acasă.

Vrem să știm că orice profesie ar alege copiii noștri să fie siguri de viitorul lor. Rămânem uniți în ciuda eforturilor de a ne dezbina”, a declarat ea.

În discursul său, șeful statului a mai spus că cetățenii moldoveni aleg să lucreze în loc să stea deoparte și aleg speranța în locul deznădejdii.

R.Moldova are o cale sigură în față. Lucruri care păreau imposibile acum patru ani, astăzi sunt mai aproape ca niciodată de îndeplinire”, a mai spus ea.

Printre promisiunile electorale făcute de șeful statului se numără majorarea până în 2030 a salariului minim până la 10 mii lei și majorarea salariului mediu – până la 25 mii lei. La fel, Maia Sandu a promis introducerea unei pensii minime de 3 300 lei pentru persoanele cu 40 de ani de vechime în muncă, dar și alimentație gratuită pentru elevii claselor I-IX.

Totodată, Sandu a vorbit despre alocarea a 8 miliarde lei pentru proiecte de infrastructură și reparația policlinicilor din R.Moldova.