Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova, Adrian Dupu, a efectuat o vizită la Liceul Teoretic Zîmbreni, unde a vorbit cu elevii despre relația specială dintre România și R. Moldova, despre Uniunea Europeană și parcursul european.

"Liceul din Zîmbreni este liceul din mediul rural din Republica Moldova cu cele mai bune rezultate la bacalaureat. Am întâlnit niște adolescenți frumoși, curioși și foarte de dornici de a învăța. Am fost surprins să descopăr maturitate în întrebările și temele abordate de ei. A fost o adevărată plăcere să discut cu ei și voi reveni mereu cu drag" a conchis Adrian Dupu.