Anatolie Nosatîi, discuții cu Coordonatorul Rezident al ONU în R. Moldova despre obiectivele strategice de apărare
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a discutat cu Yeşim Oruç, Coordonatoare Rezidentă a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Republica Moldova. Discuțiile au fost purtate în cadrul unei întrevederi dintre cei doi.
Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Apărării, părțile au discutat despre obiectivele strategice ale instituției de apărare, cooperarea cu partenerii externi și organizațiile internaționale, printre care ONU, dar și despre perspectivele de intensificare a dialogului cu aceasta.
„În cadrul dialogului, Anatolie Nosatîi a mulțumit reprezentanților organizației pentru sprijinul acordat în facilitarea participării militarilor Armatei Naționale la operații de menținere a păcii în lume.
Oficialul a făcut referire la prezența, începând cu anul 2003, a ofițerilor moldoveni în misiuni sub egida ONU, astfel Republica Moldova valorificându-și statutul de contribuitor la pacea și securitatea internațională”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului.
Alte subiecte pe agenda discuțiilor au vizat situația de securitate din regiune și provocările războiului informațional, parcursul european al R. Moldova și acțiunile întreprinse în această direcție, precum și prioritățile de extindere a participării militarilor moldoveni în misiuni de menținere a păcii peste hotare.