Igor Grosu, vizită în Ceadîr-Lunga: Este important să continuăm reformele în economie și să aderăm cât mai curând la piața unică europeană
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că reformele în domeniul economiei trebuie continuate neapărat, astfel încât R. Moldova să se poată integra în piața unică europeană. Referitor la deschiderea pieței europene pentru produsele din R. Moldova, speakerul a discutat cu producătorii din Ceadîr-Lunga, în timpul unei vizite în acest municipiu.
Șeful legislativului a mers în sectorul în care a fost implementat proiectul național de revitalizare urbană. Acolo, a fost modernizată o grădiniță și un teren de joacă. De asemenea, a fost reabilitat drumul și au fost renovate trotuarele. În total, au fost investiți 5 milioane de lei. În prezent, proiectul național de revitalizare urbană este implementat în 22 de orașe.
„Prin implementarea acestuia urmărim îmbunătățirea zonelor urbane care sunt într-o stare critică și au nevoie de schimbări sociale, arhitecturale și economice”, a specificat Igor Grosu.
De asemenea, șeful Legislativului s-a întâlnit și cu primarul municipiului Ceadîr-Lunga, Anatolii Topal. Oficialii au discutat despre investițiile necesare în proiecte de infrastructură precum reconstrucția sistemelor de alimentare cu apă.
„Sunt lucruri firești pe care le vom face sat cu sat și oraș cu oraș, dar pentru aceasta trebuie să păstrăm pacea și să muncim împreună pentru Moldova”, a accentuat președintele Parlamentului.
La Ceadîr-Lunga, Igor Grosu s-a întâlnit și cu Haralampii Meraji, care, împreună cu fiii săi, gestionează una dintre cele mai mari fabrici de ambalare și comercializare a semințelor de floarea soarelui și a arahidelor din Republica Moldova, dar și din regiune.
„Este important să continuăm reformele în economie, să deschidem noi piețe de desfacere și să aderăm cât mai curând la piața unică europeană. Doar așa vom putea crea noi locuri de muncă și salarii bine plătite la noi acasă”, a declarat, în discuțiile lui Igor Grosu cu antreprenorii și cu angajații.
În prezent, la acea fabrică muncesc peste 100 de persoane, iar 80 la sută din producție este exportată în România și poate fi găsită practic în toate lanțurile de supermarketuri de peste Prut. Haralampii Meraji conduce afacerea de peste 17 ani și, datorită suportului programelor de stat, dar și a investițiilor proprii, a reușit să construiască o fabrică modernă și să dezvolte economia locală.