Marcel Ciolacu: Menținerea în fruntea R.Moldova a unui lider puternic, precum Maia Sandu, esențială pentru a păstra statul pe direcția europeană
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, A avut astăzi o întrevedere la Chișinău cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Urmare a discuției, șeful Executivului de la București a menționat că menținerea în fruntea administrației de la Chișinău a unui lider puternic, pro european, precum Maia Sandu, dar și trecerea cu succes a referendumului privind integrarea europeană, sunt cele două puncte esențiale din planul de a menține Republica Moldova pe direcția europeană.
În cadrul discuției, a menționat Marcel Ciolacu, el i-a transmis Maiei Sandu întregul său sprijin pentru realizarea acestor obiective majore.
„Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european!”, a declarat el.
Totodată, premierul român a anunțat că în cadrul discuției părțile au analizat modul în care pot canaliza mai bine susținerea pe care o oferă România Republicii Moldova.
„Vom face în continuare tot ceea ce ține de noi, prin proiecte concrete și împărtășind din experiența noastră în integrarea europeană, pentru a sprijini acest parcurs pentru Republica Moldova. Miza proiectelor comune de sprijin este de a oferi cetățenilor și comunităților încredere în perspectiva unui viitor mai bun, al democrației, dezvoltării și stabilității”, a declarat Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului de la București a remarcat, totodată, aprecierea și respectul de care se bucură Republica Moldova din partea partenerilor din Uniunea Europeană și a felicitat angajamentul ferm european al Maiei Sandu pentru modul exemplar și convingător pentru întreaga Europă în care se implică în implementarea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană.