Președintele raionului Anenii Noi, Alexandru Barbăroșie, candidează la fotoliul de deputat în Camera Deputaților din România. El este înaintat din partea Partidului Național Liberal din România și este situat pe locul doi pe lista de candidați, poziție considerată eligibilă.

Conducerea Partidului Național Liberal din România a votat luni, 10 octombrie, în cadrul Biroul Permanent Național în unanimitate lista cu candidații propuși pentru Diaspora în cadrul alegerilor parlamentare din această iarnă. Pe locul doi la Camera Deputaților, loc considerat eligibil, se află Alexandru Barbărosie, președintele raionului Anenii Noi.

Lista pentru Senat este deschisă de senatorul Viorel Badea, iar pentru Camera Deputaților, lista este deschisă de deputatul Mihai Voicu. 

Alexandru Barbarosie este membru de peste 8 ani al PLDM,  iar din 2015 președintele raionului Anenii Noi. 

În această perioada, raionul a reuşit să înfrăţească cu judeţul Giurgiu, în curs de semnare aflandu-se acorduri similare cu judeţele Neamţ şi Suceava. Pe parcursul mandatului său, mai multe sate s-au înfrățit cu localități din România: Mereni cu Bălţăteşti, Geamăna cu Ştefan cel Mare şi Ţânţăreni cu Agapia – toate din judeţul Neamţ, Roşcani cu Vetrişoaia, Cobusca Nouă cu Fălciu, Cobușca Veche cu Fereşti, Chetrosu cu Cozmeşti – toate din Vaslui. În curs de înfrăţire cu localităţi din Vaslui sunt sunt satele Delacău şi Gura Bâcului.