Reuniunea Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc joi, la Chișinău, fiind co-prezidată de către viceministrul Daniela Morari şi şeful Direcţiei Rusia, Parteneriat Estic, Asia Centrală, cooperare regională şi OSCE din cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă, Luc Pierre Devigne. La eveniment a fost înregistrată o prezenţă largă a instituţiilor naţionale, a instituţiilor europene, reprezentanţi ai statelor membre UE, precum şi consilieri de rang înalt ai UE, potrivit unui comunicat.

Discuţiile cu partenerii europeni, pe dimensiunea dialogului politic şi reforme, s-au axat pe implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE în domeniu. În acest sens, UE a salutat participarea R.Moldova în cadrul misiunilor UE de gestionare a crizelor, precum şi evoluţiile înregistrate în domeniul libertăţii mass-media, inclusiv în procesul de elaborare a noului Cod al Audiovizualului. Oficialii europeni s-au interesat inclusiv de cursul reformei administraţiei publice centrale, implementarea strategiei cu privire la integrarea minorităţilor naţionale, dar şi referitor la reforma electorală.

De asemenea, au fost analizate evoluţiile în consolidarea instituţiilor de drept, continuarea reformei în domeniul justiţiei, precum şi implementarea prevederilor ce ţin de lupta împotriva spălării banilor şi contracararea fenomenului corupţiei. În acest sens, reprezentanţii UE au salutat aprobarea noii Strategii naţionale de integritate şi anticorupţie.

Pe dimensiunea de cooperare economică, părţile au căzut de acord că respectarea condiţionalităţilor din programul agreat cu FMI este extrem de importantă şi pentru dialogul moldo-comunitar, inclusiv în contextul asistenţei macrofinanciare planificate din partea UE. În particular, s-a menţionat necesitatea continuării reformelor aferente managementului finanţelor publice, dar şi consolidării procesului de planificare bugetară şi control al executării acestuia.

Blocul de cooperare sectorială a acoperit un spectru larg de subiecte aferente domeniului energetic, transport, agricultură, dezvoltare regională, mediu şi schimbări climatice, educaţie, cultură, turism, muncă şi protecţie socială, sănătate publică. Părţile au făcut referinţă la rezultatele atinse în cadrul reuniunilor la nivel de experţi, desfăşurate pe parcursul anului în cadrul Acordului de Asociere.

Reuniunea Comitetului de Asociere se desfăşoară anual şi are scopul evaluării nivelului de implementare a prevederilor Acordului de Asociere, atât a progreselor, cât şi a provocărilor înregistrate în acest sens.