Imediat după depunerea jurământului, noul ministru al Apărării, Eugen Sturza, a dezvăluit priorităţile mandatului său. El a menţionat cu această ocazie că „poporul este comandantul suprem al Armatei Naționale”.

După ce a depus jurământul în timpul ceremoniei de învestire în funcția de ministru al Apărării, Sturza a spus în cadrul discursului său că își dorește ca R. Moldova să se transforme, dintr-un consumator de securitate, în furnizor de securitate.

„Este o premieră absolută pentru Republica Moldova, modul în care a fost soluționată această criză de la Ministerul Apărării. Eu însă inteționez să privesc partea plină a paharului și sper că pe viitor nu vom mai avea situații în care Constituția R. Moldova să nu mai fie încălcată. Odată cu preluarea mandatului îmi doresc ca R. Moldova să se transforme dintr-un consumator de securitate, în furnizor de securitate. Voi miza în special pe îmbunătățirea cooperării pe plan extern, afectată anterior de blocajul de la Ministerul Apărării dar și de neparticiparea contingentului militar la unele activități din străinătate. Este foarte important să nu implicăm Armata Națională în jocuri politice, fiindcă există riscul să o slăbim și mai mult. Știu care sunt provocările acestui mandat. Armata Națională are nevoie de o modernizare, de completare cu efectiv și instruirea acestuia, de dotare cu tehnică și armament, de asigurarea tehnico-materială la cel mai înalt nivel. O altă preocupare este profesionalizarea armatei. O temă la care voi reveni ulterior cu mai multe detalii pentru că presupune o reformă mai profundă și sunt necesare analize de impact. Îmbunătățirea condițiilor sociale a militarilor, va constitui categoric o prioritate a mea. Comandantul Suprem al Armatei este poporul, iar datoria militarilor este să-și servească patriei și cetățenii ei”, a declarat noul ministru al Apărării. 

------------------------ Amintim că Ministerul Apărării are de astăzi un nou conducător după ce Eugen Sturza a depus jurământul. Astfel acesta a fost învestit oficial în funcția de ministru al Apărării. Decretul a fost semnat de șeful legislativului, Andrian Candu, care exercită temporar interimatul funcției de președinte al țării.