Evenimentele istorice demontrează că SUA nu au avut, până recent, un interes deosebit pentru chestiunea Basarabiei. Abia după evenimentele din 7 aprilie 2009, SUA s-au angajat clar să sprijine Republica Moldova în efortul de a ieși din zona de influență rusă.

Evenimentele istorice demontrează că SUA nu au avut, până recent, un interes deosebit pentru chestiunea Basarabiei. Abia după evenimentele din 7 aprilie 2009, SUA s-au angajat clar să sprijine Republica Moldova în efortul depus de mica republică de a ieși din zona de influență rusă.

SUA au recunoscut Unirea în 1933

Referințele istorice arată că SUA nu s-a grăbit, de exemplu, să recunoască unirea Basarabiei cu România din 1918. La 8 mai 1919, la Conferința păcii de la Paris, în timpul ședinței Consiliului Miniștrilor de Externe, secretarul de stat al SUA Robert Lansing a blocat un Raport al Comitetului pentru Afacerile Teritoriale în care mai mulți experți, inclusiv americani, s-au pronunțat pentru unirea Basarabiei cu România. Cei care au acreditat unirea Basarabiei cu România au fost în speță delegații britanic și francez. Sub documentul Comitetului și-au pus semnăturile chiar și experții americani. Secretarul de stat al SUA s-a opus însă să aprobe documentul, pretextând că de la Conferință lipsesc reprezentanții guvernului rus.

Unul dintre pretexte al șefului diplomației americane s-a referit la faptul că nu se pot face modificări în raport cu granițile unui stat cu care americanii nu au fost în război. Un alt argument a fost că pentru o modificare a granițelor era nevoie de consimțământul guvernului rus.  

Un an mai târziu, în 1920 SUA erau foarte rezervate în ceea ce privește unirea Basarabiei cu România. Președintele Wilson a fost chiar sfătuit să ofere instrucțiuni speciale ambasadorului Wallace pentru a nu semna un act care ar recunoaște suveranitatea României asupra Basarabiei pe motiv că un asemenea tratat ar irita Moscova. Problema recunoașterii unirii a rămas suspendată până în anul 1933, când secretarul de stat Cordell Hull i-a vorbit președintelui Roosvelt despre eforturile diplomației române privind obținerea de la SUA a confirmării apartenenței Basarabiei la România.

„De altfel, SUA recunoscuse de facto unirea cu provincia dintre Prut şi Nistru, de vreme ce consulatul american de la Bucureşti emitea vize cetăţenilor români proveniţi din Basarabia. Tot Hull expunea şi modalitatea prin care Statele Unite puteau recunoaşte de jure o situaţie deja confirmată şi operabilă la nivel consular. El propunea ca de la 1 iulie 1933 în cotele de imigraţie să se facă referire doar la România şi să se evite consemnarea denumirii de Basarabia pentru cetăţenii români proveniţi din această regiune. Astfel, în baza aprobării de către preşedintele Roosvelt a aşa-numitului memorandum remis Casei Albe de către secretarul de stat Cordell Hull, se decidea ştergerea din cotele de imigraţie a noţiunii de Basarabia, hotărându-se ca de la 1 iulie procentul de imigraţie atribuit respectivei zone să revină României. Este un aspect ce consemna, implicit, recunoaşterea revendicărilor noastre”, scrie revista Historia.

Denunțarea pactului Ribbentrop-Molotov la Riga

Președintele american Gerge Bush a denunțat Pactul Ribbentrop-Molotov în anul 2005, fiind cea mai puternică expunere a unui președinte american față de tratatul de neagresiune dintre Germania și URSS. „Ziua Victoriei în Europa a marcat sfârșitul fascismului, dar nu a pus capăt asupririi. Acordul de la Yalta a continuat tradiția nedreaptă a celui de la Munchen și a pactului Ribbentrop-Molotov. Înca o dată, când au negociat guverne puternice, libertatea națiunilor mici a fost cumva neglijată. Totuși, aceasta încercare de a sacrifica libertatea de dragul stabilității a lăsat continentul divizat și instabil. Captivitatea a milioane de oameni din Europa Centrală și de Est va rămâne în memorie ca una dintre cele mai mari nedreptăți ale istoriei", a spus atunci președintele american la Riga.

Tot în acel an, administrația de la Casa Albă a sugerat Kremlinului să denunțe Pactul Ribbentrop-Molotov, cererea a stârnit reacții adverse în rândul elitei politice moscovite.

Senatul SUA sprijină dreptul la autodeterminare a basarabenilor

Nu putem să nu menționăm că denunțarea de președintele american a pactului de neagresiune sovieto-german a fost precedat de un eveniment mult mai important: Senatul SUA a recomandat în iunie 1991 Guvernului american să „1. să sprijine dreptul la autodeterminare al poporului din Moldova şi nordul Bucovinei, ocupate de sovietici, şi să elaboreze o hotărâre în acest sens; 2. să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia paşnic, dacă o doreşte, reunificarea Moldovei şi nordului Bucovinei cu România aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi Principiul 1 al Actului de la Helsinki”.

Istoricul Constantin Corneanu crede că, anume din această perspectivă, trebuie valorificat parteneriatul strategic cu SUA, obţinerea sprijinului politico-diplomatic al SUA şi, totodată, al liderilor UE şi al principalilor decidenţi, la nivel informal, din spaţiul euro-atlantic. „Afirmarea dreptului nostru de-a impune ştergerea ultimelor consecinţe ale Pactului Molotov-Ribbentrop reprezintă o provocare totală pentru diplomaţia românească şi elită politică autohtonă şi, totodată, pentru comunitatea internaţională”, consideră Corneanu.

SUA au influențat RM să adere la CSI

Cu toate acestea, SUA au fost cele care au influențat Republica Moldova să adere la CSI, structură la care nu au aderat, de exemplu, statele baltice. La 10 februarie 1992, James Baker, secretarul de stat american, a ajuns la Chişinău unde a fost întâlnit de prim-ministrul Valeriu Muravschi şi de ministrul de Externe Nicolae Ţâu. A doua zi, Baker s-a întâlnit cu președintele Mircea Snegur. Iar în ccadrul conferinței de presă care a urmat după întrevedere, Baker a exprimat dorința guvernului american ca Republica Moldova să adere la CSI. Diplomatul american se referea la necesitatea ca parlamentul moldovean să ratifice acordul de aderare la CSI pe care Mircea Snegur l-a semnat în 1991 la Alma-Ata. Parlamentul a ratificat documentul în 1994. 

Istoricul Igor Cașu crede că James Baker a fost un produs al Războiului Rece, unul care nu se aştepta la colapsul URSS, iar când aceasta s-a prăbuşit, percepea Rusia în continuare drept un centru al lumii post-sovietice. Aceasta era şi poziţia administraţiei americane în ansamblu, aderarea la CSI fiind o condiţie obligatorie de recunoaştere a independenţei. 

Mircea Snegur a semnat aderarea la CSI la 21 decembrie 1991, iar SUA au recunoscut independenţa Moldovei câteva zile mai târziu, pe 25 decembrie. Următoarea vizită a unui oficial american important a urmat peste aproape 20 de ani. De data aceasta, vicepreşedintele american Joe Biden a adus un mesaj pe măsura aşteptărilor moldovenilor: susţinerea Republicii Moldova în eforturile sale de integrare în Uniunea Europeană şi promisiunea de implicare directă în rezolvarea conflictului de pe Nistru.