Președintele partidului Unităţii Naţionale (PUN), Anatol Şalaru, e gata să achite în locul socialiştilor lui Dodon contravaloarea formalităţilor de renunţare la cetăţenia română. Politicianul a reacţionat în acest fel la declaraţiile mincinoase ale şefului statului, făcute aseară în cadrul unei emisiuni televizate şi potrivit cărora cei șase deputaţi aleşi pe listele PSRM, din cauza numărului mare de acte ce trebuie, chipurile, prezentate în acest scop, încă nu au depus cereri de renunţare la cetăţenia română. Liderul PUN crede că adevăratul motiv al tergiversării este, de fapt, suma de 605 de euro reprezentând tariful consular.

Ca urmare, Șalaru s-a oferit să plătească cheltuielile necesare, doar ca cei în cauză „să renunțe la statutul de cetățean român pe care l-au murdărit cu viclenia lor”. 

„Probabil, adevăratul motiv pentru care cei 6 deputați PSRM nu renunță la cetățenia română îl reprezintă suma de 605 euro pe care trebuie să o plătească fiecare”, a precizat președintele executiv al PUN. 

În caz contrar, Şalaru a avertizat că va depune plângere penală împotriva celor cinci deputați socialiști în România: „pentru sperjur și acțiuni îndreptate împotriva statului român”.

Cei 6 deputați care dețin cetățenia română sunt Alla Dolință, Corneliu Furculiță, Adrian Lebedischi, Ghennadi Mitriuc, Radu Mudreac și Anatolie Labuneț.

Liderul de facto al socialiștilor, Igor Dodon, a declarat aseară, în cadrul unei emisiuni televizate că, pentru a fi retrasă cetățenia, actele care trebuie depuse sunt foarte multe, în comparație cu cele care sunt necesare pentru obținerea cetățeniei:

„Știți câte acte trebuie acolo de acumulat. Că ei îs hâtri, românii aceștia. Îs interesanți frații aceștia ai noștri: ca să obții cetățenia, ți-o dau foarte repede, dar, ca sa te dezici, trebuie să mergi să strângi sprăvși [documente – nota red.], ca pe timpul sovietic”, a spus Dodon. ffffffffff

Pe de altă parte, pe site-ul oficial al Ministerului de Externe al României sunt indicate doar șapte acte necesare pentru retragerea cetățeniei române: cu mult mai puține decât pentru a o redobândi. Un aspect important este că, pentru a se aproba cererea de retragere a cetățeniei, se percepe un tarif consular de 605 euro sau echivalentul în moneda locală.