Un grup de experţi din cadrul Departamentului politici de apărare şi planificare a apărării din cadrul NATO, responsabili de implementarea Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare pentru Republica Moldova (Defence Capacity Building Initiative - DCBI), se află într-o vizită de lucru la Chişinău, în perioada 22-24 ianuarie 2018, scrie într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Vizita are ca scop evaluarea fazei întâi a Iniţiativei, ce cuprinde elaborarea documentelor de politici în domeniul apărării şi identificarea posibilităţilor prin care NATO poate sprijini Republica Moldova în faza a doua de implementare a Iniţiativei. Discuţiile se vor axa pe colaborarea dintre Republica Moldova şi NATO în domeniul consolidării sectorului de apărare în contextul Iniţiativei.

Experţii au planificate întrevederi cu secretarul general de Stat al Ministerului Apărării, Radu Burduja, consilierul principal de stat al prim-ministrului pentru politici de securitate, Mihai Godea, şi cu reprezentanţii Comisiei de securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului. 

De notat că Republica Moldova este parte a DCBI din anul 2015, şi beneficiază de asistenţă privind dezvoltarea capacităţilor curente de apărare a Republicii Moldova.