Cabinetul de miniștri a dat astăzi aviz pozitiv inițiativei legislative de completare a Constituției prin reliefarea aspirațiilor de integrare europeană a țării și promovarea orientării Republicii Moldova spre spațiul valoric democratic european.

Astfel, preambulul şi a art. 1 vor fi completate cu prevederi care vor stabili expres calea europeană a Republicii Moldova. De asemenea, se propune completarea Constituţiei cu un articol nou, potrivit căruia, integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă obiectivul strategic de dezvoltare a ţării. Procedura de aderare a Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene se va stabili de Parlament prin lege organică.

Temei pentru elaborarea şi promovarea proiectului de lege a constituit Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 24 din 9 octombrie 2014. Conform autorilor, la elaborarea documentului s-a ținut cont de practica constituțională a statelor care au aderat la Uniunea Europeană în ultimul deceniu, precum și a unor state care merg ferm pe calea integrării europene.