Ulianovschi i-a mulțumit vicepremierului de la București pentru proiectele moldo-române
În cadrul vizitei pe care o efectuează la București, Tudor Ulianovschi, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a avut, la 6 februarie, o întrevedere cu Ana Birchall, Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. Cu această ocazie, viceprim-ministrul Ana Birchall a reiterat importanța pe care România o acordă parteneriatului strategic cu Republica Moldova și a subliniat că dezvoltarea cooperării bilaterale pe toate palierele reprezintă o prioritate asumată în programul de guvernare.
Discuția dintre cei doi oficiali s-a axat pe aspectele de bază ale cooperării dintre Republica Moldova și România atât în plan bilateral, cât și european. Apreciind excelenta experiență a interlocutoarei în problematica integrării europene, Ministrul s-a referit la stadiul actual al relațiilor țării noastre cu Uniunea Europeană. El a afirmat că Republica Moldova va continua implementarea reformelor, ajustarea instituțiilor la standardele europene în conformitate cu angajamentele asumate în fața forurilor comunitare.
Cu referire la cooperarea bilaterală, Tudor Ulianovschi a adus mulțumiri pentru asistența pentru dezvoltare oferită de Guvernul României Republicii Moldova, materializată în proiecte comune din diverse domenii cu un puternic impact social.
Interlocutorii au făcut un schimb de opinii asupra Parteneriatului strategic, care a stat la baza cooperării între cele două țări în ultimul deceniu și s-au referit la perspectivele dialogului bilateral pe care-l oferă acest important instrument strategic.
Ana Birchall a declarat că „România a demonstrat consecvență în angajamentul de a sprijini integrarea europeană a Republicii Moldova și va susține în continuare demersurile autorităților de la Chișinău în această direcție”.
De asemenea, reprezentanta Guvernului României a declarat, în contextul întrevederii, că una dintre componentele esențiale ale parteneriatului strategic dintre cele două țări se referă la cooperarea și interconectarea între cele două țări în domeniul energetic.