Vovcic, vecinul de vizavi, împingea capacul de la pod, cu amândouă mâinile, în încercarea sa de a-l lipi de perete. Capacul era greu și ar fi putut să-i cadă în cap. Se făcu roșu ca racul până reuși să-l dea într-o parte. Urcă scările și sări în pod. După el a urcat inginerul de la Spații Locative și la urmă eu. Am traversat aplecat podul și am mai urcat o scară și m-am trezit pe acoperiș.

De pe acoperișul blocului nostru cu nouă etaje orașul se vedea ca în palmă, dar nu pentru a admira orașul am urcat noi pe acoperiș, ci pentru a descoperi de ce după fiecare ploaie ne sunt inundate apartamentele noastre. Mergeam de colo încoace și și căutam fisurile și găurile din acoperiș. Inginerul ciocănea cu un baston ba ici, ba colo și ne spunea: „Uite pe aici și pe aici pătrunde apa în acoperiș și se scurge în casele voastre”. Mie îmi vorbea în română, dar lui Vovcic în rusă. Ne-am apropiat de marginea acoperișului și ne-am îndoit  tustrei, iar cu Vovcic urmăream mâna domnului Serghei care ne arăta pe unde apa se strecoară spre balconul nostru.

Cu Vovcic m-am certat la cuțite în timpul scrutinului de duminică, când l-am surprins pe platforma din fața blocului,  îndemnându-i pe oameni să-l voteze pe Dodon. Asta mi se părea  prea de tot și m-am luat de el și el s-a înfuriat așa de tare că a sărit cu pumnul la mine. Era însă turtit bine și nu m-a nimerit și s-a împărștiat pe asfalt, de unde tot eu l-am ajutat să se ridice. Și când s-a văzut în picioare, tipul iar a sărit cu pumnul la mine. I-am prins mâna și i-am răsucit-o la spate, forțându-l să se așeze pe scaun. De acolo, mă făcea în tot felul. Mă acuza că aș fi furat și eu miliardul și că aș lucra pentru Plahotniuc. Dându-mi seama că era lulea, am preferat să plec decât să mă iau în gură cu el.

După clănțăneala de duminică nu l-am mai întâlnit, dar acum ne aflam din nou la doi pași unul de altul, pe acoperișul blocului nostru cu nouă etaje, urmărind mâinile inginerului de la SEL, care dansau în fața noastră. Un zaț de supărare mai păstram în suflet, dar acum nu era momentul să-i cer explicații. Încaltea de-am fi fost afară, dar așa. L-am surprins privindu-mă chiorâș. Domnul Serghei se dezdoi și ne-am ridicat și noi. Înaintea noastră, inginerul își desfăcea picioarele ca un arc, numărând metrii acoperișului, pe când Vovcic îmi arunca ocheade galbene. Eu nu-l înghițeam pe Dodon și el știa pea bine asta. Însoțindu-l pe domnul Serghei, am ajuns la cealaltă margine a acoperișului și când m-am răsucit înapoi, l-am văzut în spatele meu pe Vovcic, și mi s-a părut că se pregătea să mă împingă. M-a ocolit și s-a oprit în stânga domnului  Serghei. Acum acesta îi povestea lui în rusă cam ce materiale ar trebui să cumpere și eu mă întrebam de unde oare o să facă rost Vovcic de bani odată ce nu dă nicăieri cu sapa, decât, poate, să nu-i ceară mătușii sa din Franța. Îl votează pe Dodon, dar trăiește din lovelele mătușii sale din Paris.

De când m-am trezit alături de el pe acoperiș, nu am schimbat o vorbă între noi. Fiecare însă a vorbit cu inginerul, căruia i-am pus fel de fel de întrebări, eu în română și Vovcic, în rusă.

Ne târam pe acoperiș în urma inginerului și mă gândeam că ceea ce mă lega de Vovcic în acele clipe era că aveam aceeași problemă: amândurora ne curgea acoperișul. Încolo, doar deosebiri. El îl  votase pe Dodon și eu pe Ghimpu. Vovcic se împiedică brusc și se întinse pe burtă și primul lucru pe care l-a făcut a fost să se uite strâmb la mine, deși eu nu mă aflam alături de el. Se uita așa de urât la mine, de parcă era sigur că eu i-aș fi pus piedică.

-Chiar, pentru cine ați votat duminică? îl întrebă Vovcic pe inginer, după ce se ridică de jos, dar acesta s-a făcut că plouă sau, poate, nu i-a auzit întrebarea.

Am coborât scările și am revenit în pod, de unde am coborât pe palier. Pe odihna de la nouă, inginerul ne-a spus că ar putea să înceapă lucrărie de reparare a acoperișului doar la primăvară și ne-a strâns mâinile și s-a suit în lift și a plecat.

Preț de câteva secunde, am rămas singur cu Vovcic pe palier, și ne-am privit posac și dușmănos, după care brusc ne-am întors spatele și ne-am pornit fiecare spre apartamentul său. Alegerile de pe 13 erau după ușă, și eu mă gândeam că, deși eu aveam de gând s-o votez pe Maia Sandu, iar Vovcic, pe Dodon: aveam aceeași problemă: amândurora ne curgea acoperișul. Am închis ușa în urma mea, rugându-mă în gând ca măcar să nu plouă pe 13 noiembrie.