Președintele R Moldova pe Muntele Athos, la masă cu autori de cărți și creatori de platforme online
Așa cum ne anunța încă de ieri, Igor Dodon a ajuns în Grecia, pe Muntele Athos. În lipsa unor întâlniri cu oficiali europeni de același rang, pentru președinția actuală a R. Moldova sunt bune și întrevederile cu autorii de cărți, creatori de platforme online și reprezentanți ai unor partide ultranaționaliste din Serbia.
Astfel, după ce se laudă că pe Muntele Athos a avut o întrevedere cu Starețul Efrem al Sfintei Mănăstiri Vatopedi, pe pagina de Facebook, Dodon face o înșirurire de nume ale celor prezenți la evenimentul care se vrea fondarea unei organizații numite „Prietenii Ortodoxiei”.
Astfel, pentru a da greutate drumului său în Grecia, președintele R. Moldova a menționat că acolo sunt prezenți doi deputați sârbi - Zoran Radojičić și Boško Obradović - din partea partidului “Dveri”, o formațiune politică ultra-naționalistă, pro-rusă și anti-europeană, care a intrat la limită în Parlamentul sârb. Dodon se mai laudă că Boško Obradović a candidat la președinția Serbiei, unde a obținut doar 2,28% din voturile exprimate.
De la rangul de președinte al unui stat pe care îl vrea independent și suveran, Dodon a participat la un eveniment alături de „protoiereul Maxim Obuhov – unul dintre fondatorii Mişcării pentru viaţă din Rusia; Aleksei Komov – Ambasadorul Congresului Mondial al Familiilor la ONU; Brian Brown (SUA) – Preşedintele Congresului Mondial al Familiilor; Ignasio Aruaga – Preşedintele celei mai mari platforme internaţionale de petiţii on-line CitizenGO; Guillaume d'Alencon – autor de cărţi din Biarrizza din Franţa; Starețul Mănăstirii Com din Muntenegru, Filip; Boro Djukic - consulul onorific al Federației Ruse din Muntenegru; Dimitris Konstantakopulos – autor de cărţi şi articole din Grecia”, acesta din urmă fiind timp de 10 ani un cunoscut corespondent la Moscova al unei agenții de presă din Atena.
Se observă că Dodon a ajuns pe Muntele Athos pentru a se întâlni tot cu niște ruși sau persoane rusofile din Europa sau, în cel mai bun caz, cu autori de cărți și fondatori de platforme online.
ppAmintim că Igor Dodon a plecat pe Muntele Athos împreună cu Episcopul de Bălți și Fălești – Marchel pentru a participa la „evenimentul de creare a organizației internaționale «Prietenii Ortodoxiei”.