Oficial: Marian Lupu este candidatul PD pentru prezidențialele din toamnă
Marian Lupu a fost nominalizat la funcția de candidat pentru alegerile prezidențiale din octombrie 2016. Decizia fost luată în cadrul Consiliului politic al Partidului Democrat, a nunțat președintele de onoare al partidului Dumitru Diacov după ședința consiliului.
„După consultarea organizațiilor teritoriale, prin vot unanim s-a luat această decizie. PD nu putea să ia altă decizie în contextul în care se află Republica Moldova dar și lupta care se va da în campania electorală. Considerăm că domnul Lupu va face față și luptei geopolitice care cu siguranță va fi și va asigura stabilitatea politică și acel echilibru de care toți discută. Este o luptă pe care ne-o asumăm ca și echipă. Suntem gata să ajungem și în turul doi”, a declarat președintele Parlamentului Adrian Candu.
Pavel Filip a menționat că este o decizie corectă ca cadidantul PD să fie și președintele partidului.
„Din punctul meu de vedere este o decizie corectă și firească ca candidatul să fie și liderul acestui partid. Am transmis și mesajele din cadrul discuțiilor cu partenerii de dezvoltare, pe care le-am avut recent. Vorbesc și despre de dimensiunea europeană dar și euro-atlantică, privind stabilitatea în Republica Moldova dar și continuarea reformelor. Toți candidații declară despre alegeri anticipate ceea ce ar crea crize politice în Republica Moldova, iar candidatul PD este acel om care va garanta că nu vom avea parte de crize politice”, a spus Filip.
Pe parcursul zilei de astăzi, 31 august, șase formațiuni politice au depus la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova.