Rusia a intervenit cu mai multe măsuri procedurale pentru a bloca Rezoluția privind retragerea trupelor ruse de ocupație din regiunea transnistreană, document care urma să fie votat la ONU. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu, după vizita efectuată la Washington. Cu toate acestea, președintele Parlamentului spune că R.Moldova s-a asigurat de sprijinul mai multor state prietene, documentul urmând să fie supus dezbaterilor în luna iunie, curent.

„Rezoluția oricum va fi susținută de mai multe state și, cel mai probabil, în luna iunie vom trece toate procedurile ca această rezoluție ca și proiect să fie introdusă pe agenda ONU. State precum Germania, SUA și altele deja și-au dat acceptul pentru susținerea unei astfel de rezoluții. Ba mai mult, sper foarte mult că vor fi multe state care vor semna ca și autori ai acestei rezoluții”, a declarat Candu.

Știrea se actualizează ...