Înca trei persoane vor să ajungă președinte
Încă trei persoane au depus documentele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Astfel la moment deja 9 candidați și-au anunțat intenția de a candida la șefia statului.
Cei trei potențiali candidați sunt: liderul PDM Marian Lupu, juristul Mihai Corj și antreprenorul Artur Croitor. Totodată, Comisia a refuzat înregistrarea grupului de inițiativă din partea activistului civic Oleg Brega. Potrivit reprezentanților CEC, Brega nu a depus setul necesar de documente.
Amintim că ieri alte 6 persoane și-au înregistrat grupurile de inițiativă în vederea susținerii candidaților la funcția de Președinte. Aceștia sunt Andrei Năstase, Mihai Ghimpu, Dmitri Ciubașenco, Maia Sandu, Iurie Leancă și Igor Dodon.