Opoziția parlamentară s-a supărat și s-a dus acasă. Audierile solicitate s-au dus pe apa sâmbetei
Reprezentanții fracțiunilor PSRM, PLDM și PCRM au părăsit ședința plenară de astăzi în semn de protest față de includerea pe ordinea de zi a mai multor proiecte de legi, dar și din motivul că în cadrul audierilor programate pentru astăzi va absenta premierul Pavel Filip.
Astfel, liberal-democrații au anunțat că părăsesc sala din motivul că pe ordinea de zi au fost incluse mai multe proiecte.
„Ori revenim la ordinea de zi pe care noi am stabilit-o, ori noi părăsim sala”, a declarat președintele fracțiunii PLDM, Tudor Deliu.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a anunțat că fracțiunea comuniștilor dorește ca astăzi pe ordinea de zi să figureze doar subiectul ce ține de audierile parlamentare pe cazul licitațiilor trucate.
„Vrem ședință specială, numai pe tema dată și cu prezența primelor persoane. După aceasta lucrăm normal în Parlament”, a declarat Voronin.
Și secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea, s-a arătat indignat de faptul că premierul nu va fi prezent la ședință.
„Este un subiect prea important, prea sensibil, pentru că noi să-l dezbatem cu domnul Brega. El nici nu este pregătit pentru asemenea discuții. Această situație nu ține doar de ramura alimentării copiilor, dar și de altele. Este o mimare a audierilor, dar nu audieri serioase. Totodată, pe ascunse apar și alte proiecte, introduse în afara hotărârii Biroului Permanent. Considerăm că această organizare este nenormală”, a subliniat deputatul.
Speakerul Andrian Candu a catalogat decizia reprezentanților opoziției ca spectacol.
„Parlamentul a decis să organizeze audieri fără a menționa clar cine sunt invitații, menționând că se va face o adresare Guvernului care va decide cine să vină la aceste audieri. Se pare că unii doar urmăresc show și spectacol. Au uitat că s-a încheiat campania electorală. După cum vedeți, nu-i interesează subiectul audierilor”, a declarat președintele Legislativului.
După plecarea reprezentanților opoziției, în sală au rămas doar 44 de deputați. Candu a dispus amânarea ședinței pentru săptămâna viitoare.
Amintim că deputații au solicitat săptămâna trecută organizarea audierilor în cazul licitațiilor trucate. Potrivit hotărârii conducerii Legislativului, în Parlament urmau să se prezinte conducerea ANSA, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, al Ministerului Sănătăţii, CNA şi vicepremierul pentru probleme sociale, Gheorghe Brega, în timp ce săptămâna trecută deputații din opoziție au cerut și prezența lui Filip.