Cu ocazia începerii campaniei electorale, reporterii Deschide.MD i-au trimis câteva întrebări liderului PCRM, Vladimir Voronin. Comunistul punctează principalul mesaj de campanie al partidului său, spune care vor fi oponenții lor politici și se expune pe marginea scorului pe care crede că îl vor acumula.

- Care este mesajul principal al partidului Dvs în această campanie electorală?

- De zece ani, de la tentativa de lovitură de stat, în Moldova stăpânește haosul, fărădelegea, corupția, furtul. Rezultatul guvernării a așa-numitor forțe democratice, pro-europene și a sateliților acestora, este degradarea socială, exodul masiv al populației, târâtoarea, dar foarte evidentă, trădare de stat. În anul 2012, comuniștii primii au vorbit despre Moldova de astăzi, ca despre un stat capturat. Astăzi, această opinie este împărtășită de partenerii externi și de cetățenii statului. Aducem aminte alegătorilor că aceste procese catastrofale au fost lansate după plecarea PCRM de la putere. Noi oferim un semnal clar alegătorilor, că suntem gata să preluăm responsabilitatea pentru salvarea țării, la fel ca și în anul 2001. Noi ne bazăm pe succesele incontestabile ale guvernării comuniste, atinse între anii 2001-2009. Inclusiv, pe experiența de destructurare a crimei organizate. Noi vorbim despre necesitatea de restabilire rapidă a dreptății în stat; distrugerea schemelor mafiote și corupte, reluarea investițiilor sociale. Vreți sau nu, dar PCRM este singurul partid în Republica Moldova, căruia i-a reușit acest lucru. Încă un mesaj important pentru alegători - nu vă vindeți votul, nu dați dreptul vostru constituțional de a alege puterea destoinică în schimbul unor pomeni jalnice, cumpărate pe banii furați de la voi.

- Care, din punctul Dvs de vedere, sunt principalii adversari ai formațiunii Dvs?

- Nu-mi place cuvântul „adversar". Noi toți suntem cetățeni ai Republicii Moldova, de aceea nu putem fi dușmani unii altora. Eu prefer definiția „oponent". Respectiv, noi îi considerăm drept oponenți pe toți care sunt implicați în formarea puterii mafiote criminale. Inclusiv pe partenerii de încredere a „democraților" - Partidul Socialiștilor.

- Ce scor electoral credeți că va obține formațiunea Dvs la alegerile parlamentarele din 24 Februarie?

- Eu sper foarte mult că discernământul alegătorilor va prevala asupra banilor, cu care se încearcă mituirea lor. Noi vrem să obținem un spor de credibilitate din partea alegătorilor din Moldova, pentru ca să repetăm ceea ce am făcut în 2001 și să îndepărtăm statul moldovenesc de marginea prăpastiei, să restabilim cursul normal al vieții omenești, să asigurăm dezvoltarea pentru mulți ani înainte și să garantăm un viitor prosper.

- Vă mulțumim!