Deputatul liberal Artur Gutium a făcut două solicitări - premierului Pavel Filip şi preşedintelui Nicolae Timofti - pentru a nu-l demite pe ministrul Apărării. Potrivit deputatului, documentele au fost semnate după ce PL a ignorat apelul său privind retragerea sprijinului politic pentru Anatol Şalaru. 

"În situatia in care Biroul politic al Partidului Liberal nu a reacționat la initiativa mea de a nu retrage sustinerea politica a prim-vicepresedintelui PL şi ministrului Apărării al Republicii Moldova, dlui Anatol Salaru. Mi-am permis să fac o adresare directa către președintele şi prim-ministrul Republicii Moldova", scrie parlamentarul publicând mai jos copii ale documentelor semnate. 

Amintim că, ieri, Artur Gutium a scris un mesaj pe Facebook, în care a catalogat decizia PL de a-i retrage sprijinul politic lui Şalaru drept pripită şi insuficient documentată, ce aduce grave prejudicii de imagine partidului din care face parte. 

Astăzi un mesaj similar a fost semnat şi de deputatul Vladimir Cernat.

Detalii: Încă un deputat PL se solidarizează cu Şalaru

Publicăm mai jos documentele semnate de Gutium: