Preşedintele Igor Dodon a semnat Decretul pentru retragerea cetăţenii familiei Băsescu. Documentul a intrat în posesia redacţiei Deschide.MD. Documentul nu se referă însă şi la soţia fostului preşedinte, Maria Băsescu. Anterior, fostul şef de la Cotroceni a declarat că îl va acţiona în judecată pe Igor Dodon dacă acesta semnează un decret privind retragerea cetăţeniei sale.

"Anterior, in calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus că cetăţenia i-a fost acordată dlui Băsescu in mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rînduri la lichidarea statalitatii Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldoveneasca şi existenţa poporului moldovenesc. Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția Republicii Moldova. Mai mult decît atît, în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, inclusiv faptul existentei urmamririi penale. Prin retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu, voi repara încălcarea legii, comisă de fostul preşedinte", scrie Igor Dodon.

La rândul său, preşedinte Traian Băsescu a declarat în exclusivitate pentru Deschide.MD că decizia de astăzi a lui Igor Dodon de a semna decretul respectiv mai târziu o să-l dezonoreze.

Detalii: EXCLUSIV // Reacția lui T. Băsescu la decretul lui Dodon privind retragerea cetățeniei R. Moldova

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi soţia acestuia au obţinut cetăţenia Republicii Moldova pe 9 iunie 2016. Ei au solicitat cetăţenia moldovenească şi au depus la 8 martie o cerere în acest sens la preşedinţia de la Chişinău.

Băsescu declara încă în iulie 2013, după o vizită în Republica Moldova, că după ce îşi va termina mandatul de preşedinte al României va cere, "poate", cetăţenia moldovenească în semn de respect şi dragoste pentru Republica Moldova şi oamenii ei.

Tot în aprilie 2015, Băsescu a fost decorat de preşedintele Nicolae Timofti cu ordinul "Ştefan cel Mare", decoraţia militară supremă a Republicii Moldova.

Distincţia i-a fost acordată "în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la promovarea stabilităţii, securităţii şi democraţiei în regiune şi pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de formare a cadrelor din domeniile apărării, securităţii şi asigurării ordinii publice", potrivit preşedinţiei de la Chişinău.