Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, avertizează că decretul semnat astăzi de așa-zisul lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, în privința alipirii Transnistriei la Federația Rusă, urmărește repetarea scenariului din Ucraina în R. Moldova.

„În calitate de candidat desemnat la funcția de președinte al Republicii Moldova, condamn aceste acțiuni și consider că la etapa actuală singura soluție este declararea teritoriului ocupat de către Federația Rusă, altfel există riscul repetării scenariului realizat în Ucraina ce ține de anexarea Crimeii", afirmă Ghimpu.

Potrivit liderului PL, acest „decret" vine în urma exercițiilor militare comune cu participarea militarilor ruși și a celor ai autoproclamatei rmn care au avut loc pe teritoriul Republicii Moldova în luna august a anului curent.

„Acest așa-zis „decret" demonstrează încă o dată în plus că formatul 5+2 nu funcționează, iar Republica Moldova trebuie să-și stabilească o politică clară și consecventă privind reglementarea conflictului moldo-rus", mai spune liderul PL.

Menționăm că, potrivit decretului lui Șevciuk, care a solicitat ca legislația din Transnistria să fie ajustată la cea a Federației Ruse, pornind de la așa-zisul referendum organizat în regiune în septembrie 2006, ziua de 17 septembrie este declarată zi de sărbătoare și numită „Împreună cu Rusia", iar transnistrenii sunt îndemnați să privească filme rusești în această zi și să se distreze la concerte.

Potrivit datelor plebiscitului de acum zece ani, nerecunoscut la nivel internațional, circa 97 la sută din participanții la referendum ar fi optat pentru alipirea regiunii la Federația Rusă.