VIDEO // Casa de milioane, dar nedeclarată, a preşedintelui Curţii de Conturi - Veaceslav Untilă
Veaceslav Untilă, noul președinte al Curții de Conturi, locuiește într-un imobil de lux, pe care nu l-a indicat în declarațiile sale cu privire la venituri și proprietate. Cu averi de milioane sunt şi alţi membri ai instituției supreme de audit din Republica Moldova, toți fiind desemnați în funcții pe criterii politice.
Concomitent cu funcțiile publice deținute de Untilă, a sporit și averea acestuia. Direct sau prin intermediul familiei, noul președinte al CCRM deține imobile în Chișinău, dar și câteva firme, care nu se regăsesc în declarația sa cu privire la venituri și proprietate, potrivit unei investigații a Ziarului de Gardă.
Oficial, Untilă declară două apartamente, 1/3 dintr-o casă de locuit de doar 30 m.p. (!), obținută în 1998, un garaj pe str. Korolenko, două automobile de model Toyota și cote-părți în trei companii: SA „Moldcargo” și SRL „Energogazpurificare”, deținute prin intermediul soției, Alexandra, și SRL „Sprint Mega”, la care deține 50% din capitalul social.
Neoficial, proaspătul președinte al CCRM locuiește într-un imobil de milioane la Telecentru, pe care l-a ridicat la începutul anilor 2000. Prin intermediul membrilor familiei sale, el deține și alte SRL-uri.
Datele cadastrale arată că, în perimetrul străzilor V. Cheltuială și Cireșilor, familia Untilă deține două imobile: unul cu o suprafață de 125,9 m.p. și altul cu o suprafață oficială de 163 m.p. 1/3 din casa de pe str. Cireșilor, una bătrânească, pe care o regăsim în declarația de avere a lui Veaceslav Untilă, de 163 m.p., este înregistrată pe numele soției președintelui CCRM, Alexandra. Aceasta a intrat în posesia ei în 1998, în urma unui contract de donație. Celelalte 2/3 din imobil aparțin altor doi cetățeni, aparent, fără legături cu șeful CCRM.
Imobilul vecin, care are, oficial, doar 125,9 m.p., de pe str. V. Cheltuială, acolo unde locuiesc Veaceslav Untilă și soția sa, este înregistrat pe numele Tatianei Untilă-Spătari, una dintre fiicele ex-deputatului, și nu se regăsește în niciuna din ultimele sale declarații de avere. Casa de milioane, una cu trei niveluri, renovată recent, pe care am filmat-o cu o dronă, a aparținut, între 1995 și 1999, lui Veaceslav Untilă, după care a fost donată fiicei sale, Tatiana, care avea atunci doar 18 ani. Pe lângă cele două case, familia Untilă este proprietara a două apartamente, unul cu o suprafață de 60 m.p., aflat pe str. Grenoble, procurat în 2011, și altul de 72,5 m.p. de pe str. Drumul Viilor, obținut în 1999.
Întreaga investigație poate fi citită aici.