Democratul Nichiforciuc, despre coaliția cu PSRM: Partajările nu se vor opri doar la fotolii de ministere
Vicepreședintele Partidului Democrat, Eugen Nichiforciuc, susține că partajările în cadrul instituțiilor de stat nu se vor opri doar la fotoliile ministeriale. Potrivit lui, democraților ar urma să le revină, cel puțin, Agenția Servicii Publice care este o „carte de vizită” a PDM. Totodată, parlamentarul democrat a menționat că alianța dintre PSRM și PDM ar trebui să dureze „cel puțin” până la alegerile parlamentare din 2023. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
„Este adevărat că partajările nu se vor opri doar la fotolii de ministere. Influența Partidului Democrat va reveni și în alte instituții ale statului, precum secretari de stat, instituțiile subordonate... În ce privește agenții, nu am discutat detaliat, dar ASP este o carte de vizită a Partidului Democrat și cred că această instituție va fi condusă de reprezentantul sau exponentul PDM”, a spus el.
Totodată, Nichiforciuc a confirmat informația precum că una dintre cele două funcții importante din stat, cea de speaker sau prim-ministru, ar urma să-i revină PDM, doar că după scrutinul prezidențial din acest an. Deputatul a menționat că formațiunea ar opta pentru funcția de șef al Executivului.
„Da, s-a negociat ca una dintre aceste funcții să fie discutată, dar după prezidențiale... Nu credem că la situația de azi să fie schimbat premierul sau speakerul”, a precizat el.
Referindu-se la alianța dintre PSRM și PDM, vicepreședintele Partidului Democrat a spus că această coaliție „este importantă pentru R.Moldova” și ar trebui „să dureze cât mai mult timp, cel puțin până la alegerile parlamentare ordinare din 2023”: „Alte scopuri noi nu ne-am pus”.